Bancherii sunt de părere că dobânzile la împrumuturile în lei ar putea să înregistreze o scădere.
"Noul regulament a Băncii Naţionale a României (BNR) cred că va aduce o scădere a dobânzilor la creditele în lei pe termen mediu", a declarat, ieri, Vladimir Kalinov, vicepreşedinte al Diviziei de Retail, din cadrul Raiffeisen Bank, potrivit Agerpres.
Domnia sa a adăugat: "Am avut o creştere stabilă a creditelor în special având refinanţări şi consolidări ale datoriei clienţilor. Din punctul de vedere al restanţelor aceasta s-a menţinut la un procent stabil de 8%, în totalul creditelor acordate de bancă".
O scădere a dobânzilor la creditele în lei, pe total sistem bancar, ar putea să aibă loc spre sfârşitul acestui an, dar cel mai probabil spre începutul anului viitor, a declarat, ieri, Alexandru Ciobanu, preşedinte al BCR Banca pentru Locuinţe (BCR BpL).
Domnia sa a mai precizat: "Până în acest moment, valoarea medie a unui credit acordat prin BCR BpL este de 40.000- 45.000 lei. Valoarea totală este de patru milioane de lei şi mai vedem vreo câteva milioane până la sfârşitul anului".
Alexandru Ciobanu a adăugat că volumul depozitelor atrase şi al activelor din sistemul de economisire-creditare s-a dublat în ultimii doi ani. De la 439 milioane lei, în 2009, a ajuns, în acest an, la un miliard de lei. De asemenea, numărul de clienţi pe total sistem bauspar este de 390.000, iar totalul activelor este de 1,139 miliarde lei. Majoritatea creditelor fără ipotecă acordate, până în prezent, au avut ca destinaţie proiecte de renovare (modernizare, amenajări şi reparaţii).