Băncile din Europa se recapitalizează cu iluzii

Termenul limită pentru recapitalizarea băncilor europene supuse, anul trecut, testului de stres de către European Banking Authority (EBA) a fost 30 iunie 2012. Conform unui comunicat de presă de pe site-ul EBA, rezultatele preliminare vor fi publicate până la mijlocul aces-tei luni, iar cele finale în septembrie 2012.

Cum s-au descurcat băncile? Nu prea bine. Conglomeratul spaniol Bankia a fost naţionalizat după ce a cerut un ajutor suplimentar de circa 19 miliarde de euro, în condiţiile în care estimările EBA, pe fondul unui aşa-zis test de stres, arătau un necesar de circa 1,33 miliarde de euro. Acum fosta conducere, inclusiv Rodrigo Rato, fost ministru de finanţe şi fost director executiv al FMI, a fost trimisă în instanţă pentru a se apăra în faţa acuzaţiilor de fraudă. "Este probabil ca nume importante din politică şi mediul de afaceri să apară în acest caz", după cum scrie Financial Times.

Celelalte bănci de pe lista EBA au căutat frenetic diferite modalităţi de majorare a capitalului, dar acesta este tot mai scump şi investitorii tot mai timizi. Iar cum necesitatea este mama inventivităţii, s-au căutat alte mijloace.

Bloomberg scria recent că "băncile spaniole şi portugheze conduc într-un clasament al băncilor europene care îşi răscumpără propriile obligaţiuni ipotecare la preţuri cu mult sub valoarea nominală". Rezultatul? Creşterea capitalului cu diferenţa dintre cele două preţuri, precum şi acumularea unui stoc de garanţii eligibile pentru operaţiunile de refinanţare de la BCE. Aces-te "garanţii" mai sunt eligibile doar la BCE, care tocmai a redus, din nou, ratingurile minime ale instrumentelor financiare acceptate.

Iar "capitalul" obţinut pe aceas-tă cale este, din păcate, iluzoriu şi nu îl poate înlocui pe cel care se acumulează ca urmare a creşterii fluxurilor de numerar din activitatea de bază a băncilor sau pe cel care vine de la acţionari.

Dar "băncile europene au puţine alternative de majorare a capitalului, în condiţiile în care cererea pentru acţiuni ale companiilor financiare s-a prăbuşit pe fondul crizei din zona euro", după cum mai scrie Bloomberg, iar fluxurile de numerar s-au angajat pe o tendinţă puternic des-cendentă, ca urmare a creşterii volumului creditelor neperformante. Conform unei analize recente de la Ernst & Young, creditele neperformante din zona euro reprezintă o "bombă cu ceas" al cărei impact se va resimţi cel mai tare în 2013, după cum scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Alte bănci de la periferia zonei euro, cum este Nova Ljubljanska Banka din Slovenia, au fost recapitalizate prin cumpărarea de către guverne sau investitori a unor instrumente financiare hibride denumite CoCo (n.a. de la "contingent convertibles bonds"). Aceste instrumente financiare hibride se convertesc în acţiuni în condiţiile realizării unor evenimente specifice, cum ar fi atingerea unui prag minim prestabilit pentru rata de adecvare a capitalului băncilor. În definiţia acestor obligaţiuni se arată că "reprezintă o formă a capitalului care poate ajuta băncile în perioade de stres".

Guvernul Sloveniei a cumpărat astfel de obligaţiuni, emise de Nova Ljubljanska Banka, în valoare de 381 de milioane de euro, în condiţiile în care un alt acţionar important, grupul financiar KBC, a declinat în ultimul moment participarea la majorarea de capital.

Cu atâtea opţiuni exotice de "capitalizare", permise în cadrul Standardelor Interna ionale de Raportare Financiară, nu este de mirare că sistemul bancar din zona euro este ameninţat de un faliment general.

Şi totuşi, ce este sau ce ar trebui să fie capitalul bancar? În dicţionarul de la Financial Times, capitalul bancar este definit ca rezerva de cash şi active sigure deţinute de o bancă, care să permită protejarea creditorilor în cazul în care sunt lichidate activele băncii. Dicţionarul mai arată că "fondurile sunt constituite, în mod tradiţional, dintr-un amestec de bani de la acţionari şi de datorii". Da, aţi văzut bine, datoriile pot fi considerate capital!

Criza a trezit din autosuficienţă instituţiile de reglementare, care privesc acum doar către capitalul bancar de rang 1. Acesta este definit drept cea mai bună formă de capital, respectiv bani pe care o bancă îi are la dispoziţie pentru a acoperi pierderile.

European Banking Authority (EBA) a stabilit ţinte de adecvare a capitalului după o rată core de rang 1, definită de FT drept "capitalul de cea mai bună calitate din cadrul capitalului de calitate". Acesta se reduce, de fapt, la capitalul social subscris şi vărsat de acţionari, precum şi la profitul nedistribuit.

Dar profitul reţinut de către bănci stă sub un mare semn de întrebare. Ce parte a acestuia este reală şi ce parte este "virtuală", în condiţiile în care, de exemplu, standardele internaţionale de contabilitate financiară permit ca deprecierea obligaţiunilor emise de bănci să reprezinte un factor pozitiv pentru profitabilitate?

Conform cerinţelor EBA, rata minimă de adecvare a capitalului core de rang 1 este de 9% şi reprezintă raportul dintre capital şi activele ponderate la risc. Băncile centrale din Europa urmăresc adecvarea capitalului din propriile sisteme bancare după cerinţele impuse de acordul Basel II, care vor fi înlocuite curând cu cele din Basel III.

Abordarea standard în stabilirea cerinţelor de capital, cea mai utilizată, stabileşte direct ponderile de risc ale activelor bancare, în funcţie de tipul expunerii şi de calificativele acordate de agenţiile de rating. Astfel, obligaţiunile guvernamentale au o pondere de 0%, fiind considerate complet lipsite de risc, ceea ce înseamnă că băncile nu trebuie să deţină capital pentru acoperirea acestor expuneri.

Restructurarea datoriilor Greciei ne-a arătat cât de prudentă este această metodă de evaluare a capitalului şi riscurilor bancare.

După mai mulţi ani de întărire a cercului vicios constituit între finanţarea băncilor şi cea a datoriilor publice, speranţele băncilor şi statelor europene se leagă acum de fondurile de la European Stability Mechanism (ESM).

Dar această organizaţie nici măcar nu există încă, iar statele din zona euro vor contribui la "capitalizarea" sa din împrumuturi. Aceşti bani împrumutaţi vor fi folosiţi pentru "recapitalizarea" băncilor din zona euro. Până unde şi cât timp se mai poate învârti acest cerc vicios? A fost, oare, descoperit un perpetuum mobile financiar?

Germania tocmai a anunţat programul împrumuturilor guvernamentale din T3 2012, a căror valoare totală este de 71 de miliarde de euro, cu 3 miliarde peste valoarea anunţată la aprobarea bugetului. Cele 3 miliarde suplimentare sunt necesare pentru îndeplinirea cerinţelor financiare ale ESM, conform unei ştiri de la Deutsche Welle, iar aportul Germaniei din 2012 se ridică la 8,7 miliarde de euro.

Deficitul bugetar al Germaniei va creşte astfel până la 32,1 miliarde de euro în 2012, faţă de 26,1 miliarde conform prognozei iniţiale. În aceste condiţii, până când va putea guvernul de la Berlin să se împrumute la costurile aflate, deocamdată, la minime istorice?

Nu pentru mult timp, dacă BCE nu lansează un nou tsunami monetar, deoarece Germania va trebui să preia curând şi o parte a contribuţiilor ţărilor din grupul PIIGS, a căror cotă cumulată de participare la capitalizarea ESM se ridică la circa 37% din cele 700 de miliarde de euro. Adică faliţii Europei trebuie să se împrumute pentru a transfera bani către fondul care le va împrumuta banii cu ajutorul cărora să scape din faliment?

Aici s-a ajuns ca urmare a politicii monetare iresponsabile din ultimele decenii a marilor bănci centrale. Forţarea unei traiectorii descendente a dobânzilor a condus la decapitalizarea economiei reale, a sistemului financiar şi la crearea unei simbioze între bănci şi state cu efecte negative profunde, pe fondul unei creşteri explozive a datoriilor.

Allister Heath, editorul site-ului de informaţii financiare City A.M., scrie într-un articol din The Telegraph că "sistemul bancar a devenit o subdiviziune a statului, o industrie favorită şi subvenţionată cu clienţi captivi", iar acesta este motivul pentru care a ajuns în starea actuală. Tot Heath vine şi cu o soluţie: "sistemul bancar are nevoie pentru redresare de o doză puternică de capitalism, deoarece profitul şi pierderea sunt cei mai duri factori de motivare şi disciplinare".

În opinia sa, "privatizarea profiturilor şi naţionalizarea pierderilor" reprezintă o "pervertire obscenă a capitalismului", care a condus la eliminarea spectrului falimentului. Doar când "falimentul redevine o ameninţare credibilă, angajarea în acţiuni excesiv de riscante va fi limitată de disciplina profitului şi pierderii".

Allister Heath îşi încheie articolul din The Telegraph printr-o afirmaţie care şi-a pierdut demult relevanţa în rândul europenilor: "Capitalismul nu este legea junglei. Nu este caricatura feudalistă a imaginaţiei celor de stânga, unde cei puternici îi zdrobesc pe cei slabi. Dimpotrivă, este un sistem guvernat de lege, fără ipoteze utopice privind natura umană, unde drepturile de proprietate şi contractele sunt sacrosante".

De fapt, relevanţa afirmaţiilor sale s-a pierdut şi peste Ocean. Cetăţenii din economiile dezvoltate sunt acum terorizaţi de propriile guverne cu viziuni apocaliptice ale crizei şi li se oferă refugiu în îmbrăţişarea tot mai sufocantă a statului.

Agenţiile de ştiri scriau zilele trecute despre noua particulă descoperită la CERN, care se poate dovedi mult căutatul boson al lui Higgs. "Am atins o nouă piatră de hotar în înţelegerea naturii", a declarat Rolf-Dieter Heuer, directorul general de la CERN.

Oare când vor fi capabile băncile centrale şi guvernele să facă o declaraţie asemănătoare? "Am atins o piatră de hotar în înţelegerea capitalului, mai ales a celui bancar, iar aceasta nu poate fi constituit din instrumente financiare a căror valoare să se evapore mai rapid decât bosonul lui Higgs în reactorul de la CERN".

Când băncile centrale vor face o astfel de declaraţie vom şti că suntem aproape de sfârşitul crizei, iar omenirea va putea începe să-şi construiască un viitor eliberat de tirania iluziilor financiare.

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.