"Băncile trebuie să ofere clienţilor produse uşor de înţeles, fără tipăritură cu literă mică şi caracteristici ascunse"

Cătălin Bălan: Ce face banca în relaţie cu consumatorii pentru ca educaţia financiară să le fie utilă, să aducă această temă oarecum vagă, în concret?

Nicolae Andreica: Cred că relaţia noastră cu banii este mai profundă, mai complicată şi mult mai extinsă decât relaţia noastră cu banca. Faptul că îmi cumpăr un telefon nou sau merg într-o excursie nemaipomenită, pe care mi-o permit sau nu, are legătură cu modul în care ne raportăm la bani, nu la relaţia directă client-bancă. Ce face banca? Voi da exemplul strategiei la nivelul grupului ING în Europa şi Australia. Această strategie are doi piloni: experienţa clientului şi sustenabilitatea. În aria de sustenabilitate sunt două teme mari: educaţia financiară şi economia verde.

România este o ţară sub-bancarizată, avem o populaţie care are o relaţie foarte puţin dezvoltată cu sitemul bancar. Dacă măsurăm din perspectiva activelor bancare, raportat la PIB, în continuare ne putem considera o piaţă subdezvoltată. Asta nu înseamnă că facem mai puţin, ci că bătălia este mai grea, că avem mult de lucru.

De aceea, băncile trebuie să aibă grijă să le ofere clienţilor produse simple. Simplu de înţeles, simplu de utilizat, fără tipăritură cu literă mică şi fără caracteristici ascunse. În al doilea rând să îi ajutăm pe clienţi să folosească produsele respective în contextul potrivit, în funcţie de nevoile lor.

O altă arie mare de acţiune este combatere a fraudei. Avem în istoria recentă situaţii în care oamenii îşi dau credenţialele de logare pe platformele de internet banking sau li se accesează cardurile şi se fac tranzacţii în numele lor. Trebuie să facem un efort mare de conştientizare a metodelor prin care frauda aceasta se întâmplă, prin care persoanele care se ocupă de fraudă ajung, conving şi reuşesc să acceseze resursele financiare ale clienţilor de bancă.

Cătălin Bălan: Cum reacţionează consumatorii la programele de educaţie financiară pe care le aveţi?

Nicolae Andreica: Vedem că oamenii îşi îmbunătăţesc, îşi corectează comportamentele financiare şi ştiu mult mai bine la ce să se aştepte şi cum să se pregătească. Încercăm să îi expunem pe oameni şi unor noţiuni de bază, de economie, dar în principal de bugetare. Am început cu câteva mii de persoane pe an care au participat în astfel de sesiuni, am ajuns la câteva zeci de mii. Au trecut prin aceste sesiuni aproximativ 15% din portofoliul de clienţi, dar aceste programe nu se adresează doar clienţilor noştri, ci se adresează în general populaţiei care are o interacţiune cu banca sau chiar celor care nu au o interacţiune cu banca şi acum mergem, de exemplu, către elevi de liceu sau proaspăt studenţi care sunt la începutul vieţii lor economice, este prima oară când au pe mână bani, buget, card, trebuie să se gestioneze şi încercăm să facem partea aceasta de educaţie mult mai devreme.

Multora dintre noi nu le este uşor să ţină o listă, o condică, un Excel în care să trecem care sunt veniturile, care sunt cheltuielile, să avem o proiecţie. Unul dintre mecanismele de bază pe care încercăm să le transmitem către clienţi şi non-clienţi este cum să facă un astfel de plan: ce venituri avem în familie, ce nevoi avem, ce cheltuieli recurente, ce planuri, ce ne rămâne, astfel încât să se poată face această proiecţie pe termen mediu şi omul să ştie la un moment dat, dacă este tentat de o vacanţă exotică, dacă şi-o permite acum sau la anul.

Dau un exemplu la nivel de anecdotă: eram într-o agenţie anul trecut şi aveam o clientă oarecum intrigată că banca nu-i acordase un credit prin care voia să îi ia copilului dumneaei cel mai nou şi cel mai scump model de telefon apărut pe piaţă. Totuşi dragostea nu înseamnă ultimul şi cel mai scump model de telefon, mai ales dacă nu ţi-l poţi permite. Dacă ajungi la bancă şi îţi spune că ar trebui să te mai gândeşti o dată pentru că chiar nu ţi-l poţi permite, nu are sens să încerci să te îndatorezi şi mai mult.

Cătălin Bălan: Este o corelaţie directă între educaţie financiară şi faptul că creditele acordate populaţiei sunt destul de puţine?

Nicolae Andreica: Sunt în industria aceasta de peste 20 de ani, iar speranţele au fost tot timpul că gradul de intermediere financiară o să crească. Este posibil să fie o chestiune culturală, de mentalitate, legată de serviciul datoriei şi de educaţie financiară, cu siguranţă. Mai important este faptul că nu avem bani puşi deoparte. O mare parte din populaţie nu are resurse pentru zile negre sau cei care au, au insuficient. Aici nu vorbim numai de nevoie imediate şi urgente, ci şi de resurse puse deoparte pentru protecţie: produse care te protejează pentru accidente şi invaliditate, în cazul în care rămâi fără locul de muncă, sau produsele care au şi o componentă de investiţii.

Nu trebuie să vedem depozitele doar ca un fel de buffer pe termen scurt, pentru că viaţa noastră este mai mult decât pe termen scurt. Nu cred că avem deocamdată o înclinaţie mare de a ne gândi la viaţa noastră la pensie şi probabil că aici este despre educaţie, despre o cultură locală în care, să zicem, părinţii noştri au fost obişnuiţi că ei lucrează, se pensionează, statul are grijă - pe varianta pay as you go - să le plătească pensiile. Ce vedem este nu doar în România, ci şi în ţări mai dezvoltate, statele au o problemă în a plăti un nivel suficient, decent, al pensiilor pe o perioadă care este din ce în ce mai lungă, pentru că speranţa de viaţă creşte. Acolo îşi pun problema "cum facem să ne putem păstra un nivel de trai decent la momentul la care ne retragem din piaţa muncii, din activitate". Şi noi ar trebui să ne punem mult mai pregnant întrebările acestea şi nu avem reflexul acesta. De aceea, instituţiile de pensii, de asigurări trebuie să contribuim la educaţia financiară.

Cătălin Bălan: ING activează în multe ţări. Cum se întâmplă acolo? Oamenii economisesc mai mult? Pensiile şi asigurările private au un rol mai important?

Nicolae Andreica: Clar noi avem un handicap, un deficit de acomodare şi înţelegere a mecanismelor financiare . În Olanda, de exemplu, la 1600 s-a înfiinţat prima bursă din lume. Ai şanse mari ca, dacă te urci într-un taxi în Amsterdam, şoferul să poată să ducă o discuţie despre Stock Option. Deci este un nivel cu care ei sunt obişnuiţi, societatea, contactele pe care le au acasă, în mediul în care trăiesc, şcoala, ceea ce citesc în presă, le dau un nivel de înţelegere mult mai bun. Noi am avut un dezavantaj, faptul că am fost o ţară săracă.

Acum nu mai suntem o ţară atît de săracă, deci nu mai este o scuză că nu avem de unde să punem nici un leu deoparte. Economisim mai puţin decât un olandez, dar ar trebui să putem economisi proporţional cu puterea noastră de cumpărare. Deci este despre educaţie, mentalitate şi despre cultură. De exemplu, economia românească are o rezilienţă mult mai mare faţă de criza financiară din 2008-2010. În 2009, în momentul în care suveica tranzacţiilor imobiliare s-a oprit, economia s-a blocat. Acum am fost într-o situaţie mult mai bună, am continuat să investim, statul a continuat să cheltuie, oamenii au continuat să cheltuie, să cumpere şi economia nu doar că nu s-a oprit, noi am avut creştere economică sănătoasă an de an în pandemie, cu războiul la uşă, economia s-a dezvoltat. Este un semn că motoarele sunt mult mai puternice.

Cătălin Bălan: Creşterea creditării ar putea veni şi din încrederea consumatorilor că banca va veni cu soluţii în cazul în care ar avea dificultăţi?

Nicolae Andreica: Cu siguranţă! Când avem un credit ipotecar, discuţia cu clientul este aceasta: avem un contract pe 30 de ani, timp în care se pot întâmpla multe, trebuie să fie încredere de ambele părţi că, în cazul în care se întâmplă ceva greu, trecem împreună. Nu te poţi aştepta ca viaţa să fie liniară, că o să meargă toate strună timp de 20-30 de ani. Modelul oferit de CSALB aduce expertiza şi influenţa pe care un terţ independent poate să le aibă. Şi aici mă refer la conciliatori.

Cătălin Bălan: Cum este văzută de bănci recomandarea la prudenţă venită din partea BNR?

Nicolae Andreica: Mai profund decât strategia, una dintre valorile după care se ghidează banca este precauţia. Pe partea de credite şi investiţii, unde apare riscul şi se pot pierde bani, încercăm să nu expunem nici banca, dar nici clienţii, unor riscuri nenecesare. Există riscul ca unele persoane care se supraîndatorează să aibă probleme la un moment dat, să nu mai poată plăti banii respectivi. Este o experineţă traumatizantă să ajungi pe lista de rău-platnici, să fii înscris în Biroul de Credit, să nu mai poţi lua credite o perioadă şi să ţi se înrăutăţească scorul, iar dacă poţi lua, să iei cu dobândă mult mai mare pentru că preţul riscului asociat persoanei tale este mult mai mare.

Noi am ieşit din anii de pandemie cu nişte condiţii de scoring şi de acceptanţă pentru credite mai relaxate decât cele cu care am intrat, tocmai pentru că portofoliul de credite şi comportamentul consumatorului român de credit a fost impecabil. Puţini oameni au avut probleme, majoritatea mai degrabă s-au temut că s-ar putea să aibă probleme. Trebuie să fim conştienţi, să acceptăm că ciclul economic vine, este vorba englezească "expect for the best, prepare for the worst", deci putem spera să fie bine, dar trebuie să fim pregătiţi şi pentru situaţiile în care nu se întâmplă aşa. Trebuie să am nişte bani albi pentru zile negre şi să nu merg la grad maxim de îndatorare sperând că o să îmi crească veniturile mai repede decât rata. Într-un context de fierbere economică, când cresc ratele dobânzilor, voi depăşi gradul maxim de îndatorare.

Cătălin Bălan: Mulţumim!