Bancuri cu proşti, au pierdut cheile stadionului Wembley

D. N.
Sport #Olimpiada / 30 iulie 2012

Bancuri cu proşti, au pierdut cheile stadionului Wembley

Gafe se produc şi la case foarte mari. Organizatorii Jocurilor Olimpice au recunoscut că au pierdut cheile de la stadionul Wembley, unde sunt programate nouă meciuri în cadrul turneului olimpic de fotbal. O primă soluţie ar fi ca partidele să se dispute în parcarea stadionului sau în cel mai apropiat parc.

Conform BBC, cheile au fost predate poliţiei pentru asigurarea securităţii din arenă, dar nimeni nu ştie unde se află acestea în prezent. Se pare că au fost pierdute de un angajat al poliţiei londoneze, prins cu alte îndatoriri. Paguba nu este una chiar de neglijat, chiar dacă situaţia se poate rezolva şi cu câteva lovituri de ciocan, preţul realizării unui duplicat s-a ridicat la câteva zeci de mii de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb