Banii de la FMI vor veni, în continuare, condiţionat

Gabriel Niţulescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 iunie 2009

Traian Băsescu, preşedintele României, a declarat pe 22 martie 2009: Statul nu are nevoie de creditul FMI.

Traian Băsescu, preşedintele României, a declarat pe 22 martie 2009: Statul nu are nevoie de creditul FMI.

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Ieri, Fondul Monetar Internaţional a publicat textul memorandumului tehnic, al scrisorii de intenţie şi al raportului echipei de negociatori ai FMI referitoare la acordul stand-by încheiat cu ţara noastră la începutul lunii mai 2009. Conform acestor documente, acordul stand-by prevedea sprijinirea României cu 4,37 miliarde DST imediat după aprobarea acestuia de către Comitetul Director pentru a acoperi necesarul balanţei de plăţi din al doilea trimestru al lui 2009 şi pentru recompletarea rezervelor internaţionale. Următoarele şapte tranşe trimestriale, ce vor fi virate începând cu 15 septembrie 2009 şi sfârşind cu 15 martie 2011, vor fi în sumă de 7,07 miliarde DST. Primirea acestor noi tranşe de împrumut este condiţionată de îndeplinirea unor criterii de performanţă (vezi tabelul 1), după cum o arată documentele FMI.

    Acordul prevede că rambursarea împrumutului se va face până în 2016.

    Programul susţinut de Fond este menit să amortizeze efectele scăderii severe a intrărilor de capital, încercând în acelaşi timp să rezolve dezechilibrele externe şi fiscale ale României şi să consolideze sectorul financiar, după cum se arată în documentele menţionate: "Obiectivele programului includ: (i) reducerea dezechilibrului fiscal pentru a aduce deficitul înapoi la valori sub 3% din PIB până în 2011; (ii) menţinerea unei capitalizări adecvate a băncilor şi a lichidităţii pe pieţele financiare interne, (iii) aducerea şi menţinerea inflaţiei în interiorul intervalului ţintit de BNR; şi (iv) asigurarea unei finanţări externe suficiente şi îmbunătăţirea gradului de încredere."

    Programul combină măsuri de politică puternice, foarte vizibile, cuplate cu un sprijin financiar considerabil. Împreună, este de aşteptat ca aceşti doi piloni să stabilizeze aşteptările pe principalele pieţe, susţinând astfel ratele de rollover pentru datoria externă scadentă şi punând bazele unei redobândiri a încrederii în rândul investitorilor.

    "Cheia pentru redobândirea încrederii," se arată în raportul echipei FMI, "este o inversare a majorării semnificative a cheltuielilor publice ce a avut loc recent, majorare ce a condus la acumularea unui deficit mare chiar şi în perioada de creştere economică puternică".

    Reducerile bugetare pe termen scurt vor fi combinate cu reforme de politică fiscală, pentru a plasa finanţele publice într-o poziţie mai sustenabilă pe termen mediu.

    Măsurile din sectorul bancar vor avea o contribuţie în a oferi asigurări că băncile sunt suficient de puternice pentru a face faţă recesiuniii economice şi vor permite autorităţilor să soluţioneze într-o manieră eficientă dificultăţile ce ar putea să apară. Flexibilitatea continuă a ratei de schimb va amortiza şi pe mai departe efectele reale ale recesiunii.

    Conform documentelor FMI, "Asistenţa financiară externă mare este esenţială pentru minimizarea riscului de retragere de pe piaţa datoriei şi piaţa valutară din România, dat fiind stocul mare al datoriei externe. Având în vedere că deţinătorii datoriei României sunt un grup vast şi diversificat, intervenţia oficială sub forma unui tampon financiar extern ar contribui la conservarea încrederii investitorilor privaţi.".

    Asistenţa financiară va contribui şi la evitarea destabilizării excesive a ratei nominale de schimb, cu toate dificultăţile pe care le-ar genera aceasta pentru sistemul bancar. În acelaşi timp, creditorii mari din

    sectorul privat - în mod special băncile mamă străine ale băncilor principale - au fost încurajaţi să îşi menţină expunerea faţă de România şi au răspuns în mod favorabil acestei solicitări.

    Programul convenit între FMI şi autorităţile române mai are drept ţintă şi să contribuie la reducerea vulnerabilităţilor regionale şi a efectelor colaterale ce ar putea rezulta de pe urma unei recesiuni mai profunde în România: "O mai mare stabilitate în România va contribui de asemenea la evitarea efectelor negative în ceea ce priveşte încrederea ce ar putea apare pentru celelalte ţări din regiune," se arăta în raportul echipei FMI.

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    24 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9748
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
    Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb