Evaluările extrem de ridicate ale acţiunilor din indicele S&P 500 reprezintă "noul normal", deoarece structura internă a pieţei este foarte diferită de cea din urmă cu câteva decenii, crede Savita Subramanian, strateg de acţiuni la Bank of America (BofA), scrie Busieness Insider.
"S&P 500 este un animal diferit faţă de ciclurile anterioare", a scris Subramanian într-o notă publicată la finele săptămânii trecute.
Conform strategului, dintre cele douăzeci de măsuri ale evaluării acţiunilor pe care la urmăreşte, 19 sunt la niveluri extreme. De pildă, raportul preţ/profit de 25,3 este cu 70% peste media ultimilor 125 de ani, de circa 15. Dar, evaluările ridicate sunt justificate şi probabil aşa vor rămâne, spune Subramanian, care punctează că astăzi există mai puţin levier în piaţă, componenţa indicelui este de calitate superioară, iar structura activelor companiilor este diferită faţă de cea din trecut.
"După pandemia Covid, companiile s-au adaptat la costurile de intrare mai mari, investind în eficienţă; îmbunătăţirile sunt în curs de desfăşurare", a afirmat Subramanian.
În opinia sa, îmbunătăţirile tehnologice facilitate de Inteligenţa Artificială şi automatizări, alături de eficientizarea cheltuielilor cu forţa de muncă, ar trebui să ducă la un boom al productivităţii nemaiîntâlnit de zeci de ani.
"Este ceva asemănător cu ceea ce am văzut la începutul anilor "80, iar prima de risc a acţiunilor (engl. equity risk premium) de astăzi este aproape de nivelurile medii din anii "80/90 şi nici pe departe de nivelurile negative pe care le-am văzut în 2000", a spus Subramanian.
De asemenea, strategul vede cu ochi buni orientarea către servicii a companiilor din S&P 500. În vreme ce în 1980 indicele era expus în proporţie de 70% la economia prelucrătoare, astăzi S&P 500 are o expunere de 50% pe aşa numitele "asset-light companies" (n.r. companii care au puţine active fizice, se concentrează pe valorificarea resurselor externe, parteneriatelor sau tehnologiei, ceea ce la permite să aibă cheltuieli de capital mai mici şi flexibilitate mai mare), specializate în inovare.
Acest tip de companii ar trebuie să faciliteze un boom de productivitate, ceea ce, în cele din urmă, va ajuta la generarea unor câştiguri mai stabile, mai puţin predispuse la creşterile şi scăderile fluctuaţiilor ciclice.
"Înlocuirea oamenilor cu procesele îmbunătăţeşte vizibilitatea câştigurilor pe acţiune (EPS)", a spus Subramanian, adăugând că vizibilitatea sporită a profiturilor justifică evaluări mai ridicate.
Subramanian are o ţintă de 6.666 de puncte pentru S&P 500, echivalentul unui potenţial de creştere de 14% faţă de nivelurile de la finele săptămânii trecute, potrivit Business Insider.
Opinia Cititorului