Bărbuţ vrea un partener la "AdePlast", care să preia 30% din acţiuni

Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 6 iunie 2011

Proprietarul producătorului de materiale de construcţii AdePlast, Marcel Bărbuţ, vrea să atragă un investitor în companie, care să preia 30% din acţiuni în urma unei majorări de capital cu până la 10 milioane euro, sumă utilizată pentru construcţia unei fabrici şi achiziţia unei firme din Ungaria. "Suntem într-o discuţie cu cineva care să aducă o sumă de bani în companie. Partenerul va primi 30% din acţiunile AdePlast după o majorare de capital, iar din acei bani vom construi o fabrică de adezivi în zona Moldovei şi vom achiziţiona un producător similar din Ungaria", a declarat Bărbuţ, citat de Mediafax. Operaţiunea ar putea fi încheiată până la finele anului, iar valoarea cu care va fi majorat capitalul depinde de rezultatul unor evaluări, potrivit sursei citate.

Bărbuţ nu a oferit alte detalii, în condiţiile în care a semnat un contract de confidenţialitate, dar a estimat că suma atrasă prin această operaţiune va fi de până la 10 milioane de euro.

Şeful AdePlast a afirmat că preţul pe care îl va plăti pentru firma din Ungaria, activă în zona Budapestei, va fi de până la un milion de euro. Legat de dezvoltarea noii fabrici AdePlast, care va produce adezivi şi va fi construită în zona Moldovei, Bărbuţ a spus că nu poate oferi deocamdată o estimare privind valoarea totală a investiţiei.

Producătorul de materiale de construcţii a început în aprilie lucrările la o fabrică de polistiren expandat la Ploieşti, în care va investi circa 4,5 milioane euro. Compania are în prezent două fabrici de mortare uscate la Ploieşti şi Oradea. AdePlast deţine la Oradea şi o unitate de producţie a vopselurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb