Băsescu: Geoană a făcut un joc politic imoral pe seama armatei

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 10 iunie 2009

Şeful statului, Traian Băsescu, consideră că Mircea Geoană are o poziţie contradictorie faţă de acum şase luni, când cerea intrarea preşedintelui Senatului în CSAT.

Şeful statului, Traian Băsescu, consideră că Mircea Geoană are o poziţie contradictorie faţă de acum şase luni, când cerea intrarea preşedintelui Senatului în CSAT.

Şeful statului şi preşedintele Senatului sunt în război deschis după ce Mircea Geoană a criticat ultima vizita a lui Băsescu în Irak, ce a avut loc înainte de alegerile europarlamentare

Preşedintele Traian Băses­cu a declarat, ieri, că salută intenţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, de a demisiona din funcţia de vicepreşedinte în Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT), precizând că nu comentează şi legalitatea demersului.

Declaraţia şefului statului vine în condiţiile în care Mircea Geoană a criticat vehement ultima vizită a preşedintelui în teatrele de operaţii militare dinainte de alegerile europarlamentare. Geoană a ameninţat că demisonează din CSAT, în acest sens, solicitând modificarea protocolului de funcţionare a coaliţiei de guvernare.

Băsescu a apreciat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că "Mircea Geoană a făcut un joc politic incorect pe seama armatei".

Traian Băsescu a precizat că momentul potrivit pentru predarea atribuţiilor trupelor româneşti în Irak a fost stabilit de militari, nu de politicieni, informează Agerpres.

Băsescu a susţinut că prezenţa sa în Irak a fost importantă, săptămâna trecută, deoarece a fost un susţinător al menţinerii trupelor până când îşi termină misiunea şi avea obligaţia, ca şef al statului, să-l întâlnească pe omologul său irakian şi să-l informeze că trupele româneşti nu mai sunt combatante.

Pe de altă parte, şeful statului s-a declarat mulţumit şi de faptul că "s-a rezistat" la toate presiunile politice de retragere a armatei din Irak.

Traian Băsescu a declarat: "Sunt mulţumit că s-a rezistat presiunilor politice de întrerupere a misiunii şi că este prima misiune în afara frontierelor României pe care Armata Română a angajat-o în 2003, a dus-o la bun sfârşit şi a predat partenerului irakian responsabilităţile pe care le-a îndeplinit timp de şase ani".

Şeful statului a reiterat faptul că militarii români au adus un aport de credibilitate în Irak, ca furnizor de securitate.

Geoană modifică protocolul Coaliţiei privind poziţia sa în CSAT

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, ce deţine şi funcţia de preşedinte al Senatului, a anunţat, ieri, că a cerut în coaliţie modificarea Protocolului ""Parteneriat pentru România"", în sensul eliminării prevederii ca preşedintele Camerei superioare a Parlamentului să fie şi vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Potrivit acestuia, o decizie precum cea privitoare la retragerea trupelor româneşti din Irak trebuie luată în CSAT, respectiv în Parlament. În plus, potrivit lui Geoană, ministrul Apărării Naţionale va fi invitat la Senat, să explice "de ce Parlamentul a fost eliminat" din procesul obligatoriu de decizie cu privire la retragerea trupelor din Irak.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb