Preşedintele Traian Băsescu şi-a decorat medicul de familie, în semn de apreciere deosebită a activităţii eficiente şi meritorii, informează Antena3.ro. Şeful statului şi-a arătat recunoştinţa şi faţă de fotograful şi cameramanul oficiali. Aceştia au fost şi ei decoraţi, iar aghiotantul, pilotul de elicopter şi consilierul pe probleme secrete au fost înaintaţi în grad.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Valeriu Turcan, a declarat pentru ziarul Puterea că doamna Sburlan este medicul de familie al preşedintelui, deşi acest lucru nu apare în niciun act oficial.