Cu ocazia Zilei Acţiunilor Climatice, BAT se alătură campaniei globale susţinute de ONU Race to Zero şi se angajează să atingă pragul de zero emisii de dioxid de carbon până în 2050, conform unui comunicat remis redacţiei.
Limitarea creşterii temperaturii globale medii la 1,5°C peste nivelurile preindustriale necesită acţiuni majore şi pe scară largă, iar companiile joacă un rol important. Prin urmare, BAT îşi aliniază obiectivele de sustenabilitate existente cu această traiectorie şi se angajează să atingă pragul de zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanţ valoric până în 2050.
Race to Zero este cea mai mare coaliţie care s-a angajat vreodată să reducă la jumătate emisiile globale până în 2030 şi să atingă pragul de zero emisii nete de carbon până în 2050. Campania include peste 4.000 de companii despre care se estimează că acoperă aproape 25% din emisiile de dioxid de carbon globale şi peste 50% din PIB. Angajamentul BAT vine în întâmpinarea unor repere globale importante ale luptei pentru abordarea schimbărilor climatice, între care Summitul G20 din octombrie şi conferinţa COP26 privind schimbările climatice, organizată la Glasgow în noiembrie.
"Obiectivul nostru de a construi un viitor mai bun este o garanţie a faptului că sustenabilitatea se află în centrul a tot ceea ce facem. Prin urmare, este o mândrie să putem susţine campania Race to Zero, ca o completare firească a călătoriei noastre dezvoltate prin noile categorii de produse, dar şi a ambiţiei noastre de a avea 30 de milioane de utilizatori de produse care nu ard tutunul şi venituri de 5 miliarde de lire sterline din această categorie până în 2025", a spus Kingsley Wheaton, director de marketing al BAT.
Acest demers se înscrie în seria de iniţiative întreprinse de BAT în călătoria sa continuă pentru sustenabilitate:
-În 2020, BAT a obţinut o reducere de 30,9% a emisiilor din operaţiunile sale, ceea ce înseamnă o reducere de 37,4% faţă de valoarea de referinţă din 2017;
-În mai 2021, BAT a anunţat că una dintre ţigările electronice din portofoliul companiei a devenit primul brand global de produse de vapat a cărui comercializare implică zero emisii de carbon;
- BAT a fost recunoscut de Financial Times în 2021 drept lider în abordarea problemelor climatice, în cadrul unui top european care recunoaşte primele 300 din cele peste 4.000 de companii cu cea mai mare reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în raport cu veniturile, în perioada 2014-2019.
1. CODOI
(mesaj trimis de Dorel în data de 17.10.2021, 10:20)
Întreb nu dau cu parul. Dacă se va reuși eliminarea dioxidului de carbon, copacii și
toate plantele de pe acest pământ, cum vor mai supraviețui ?!. Le dăm CO2 cu porția ?
Le facem cartelă ? Codoiul expirat de oameni cum va fi eliminat ? Vom avea mască
și butelie în cârcă pentru colectarea lui, sau plămâni electrici ? Nu ar fi mai bine să plantăm foarte ,foarte mulți copaci să capteze acest Codoi în exces ? Cu mașinile electrice nu cred că se rezolvă problema. Pe vremea când mii și mii de vulcani erau activi cum a reușit viața să-și urmeze cursul
și să se ajungă să „poluăm” noi (8 miliarde de suflete) cu Codoi, în locul vulcanilor ?.