Banca Centrală Europeană (BCE) a redus plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), transmite Reuters.
Reducerea plafonului finanţării de urgenţă pentru băncile elene are loc după ce restricţiile asupra mişcărilor de capital şi acordul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali au dus la diminuarea retragerilor de depozite din bănci, menţionează sursa citată.
Banca Centrală a Greciei (BoG) a anunţat joi că plafonul ELA a fost redus cu 300 milioane de euro, la 85,7 miliarde de euro.
Într-un comunicat de presă al Băncii Greciei se precizează: "Reducerea plafonului cu un miliard de euro reflectă îmbunătăţirea nivelului lichidităţilor creditorilor eleni, pe fondul reducerii incertitudinilor şi al stabilizării ieşirilor de numerar".
Creditorii eleni se bazează pe finanţarea de urgenţă pe care o primesc de la Banca Centrală a Greciei, cu acordul BCE, începând din luna februarie a acestui an, când au fost excluse de la operaţiunile obişnuite de finanţare derulate de BCE, din cauza întârzierilor apărute în negocierile dintre Guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali, transmite Reuters.
Retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit, după ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital.
În primele luni ale anului, deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.
Potrivit datelor publicate recent de Banca Centrală a Greciei, valoarea depozitelor constituite la băncile elene a continuat să crească în septembrie, însă rămâne la cel mai scăzut nivel din mai 2003.
Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au urcat în septembrie cu 503 milioane de euro, la 121,67 miliarde de euro (134,55 miliarde de dolari). În august, depozitele au urcat la 121,14 miliarde de euro, primul avans după 1