BCE finalizează testele de stres ale băncilor greceşti

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 10 septembrie 2015

Banca Centrală Europeană (BCE) va finaliza până la sfârşitul acestei luni analiza portofoliilor de împrumuturi ale instituţiilor de credit elene, deschizând calea pentru recapitalizarea acestora, conform unui oficial al băncii centrale de la Atena, citat de Reuters.

Uniunea Europeană estimează că cele patru grupuri bancare elene majore (National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Eurobank Ergasias) au nevoie de 10-25 miliarde de euro pentru majorarea rezervelor de capital, dar suma exactă va fi stabilită de rezultatele testelor de stres derulate de BCE.

"Analiza calităţii activelor va fi finalizată până la sfârşitul acestei luni, iar recapitalizarea băncilor ar trebui făcută până la sfârşitul anului", a afirmat oficialul menţionat, sub condiţia anonimatului. Acesta a adăugat că Banca Greciei doreşte ca participarea investitorilor străini în băncile elene să fie menţinută şi exclude fuziuni între cele patru instituţii de importanţă sistemică.

Sursa citată a mai spus că un grup de lucru, format din specialişti ai Fondului de salvare a băncilor elene, Ministerul Finanţelor şi Banca Greciei, va pregăti cadrul legal pentru recapitalizarea instituţiilor de credit, care s-au confruntat cu retregeri masive pe fondul temerilor legate de o eventuală ieşire a ţării din zona euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb