BCE vrea bănci "rele" naţionale, care să absoarbă creditele neperformante

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 6 februarie 2017

Vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Vitor Constancio, a făcut un apel, vineri, la înfiinţarea unor bănci "rele" susţinute de guverne, care să absoarbă o parte din creditele neperformante de 1.000 de miliarde de euro din sistemul bancar al zonei euro, anunţă Reuters.

"O companie reală de administrare a activelor în Europa întâmpină dificultăţi în mediul actual. În viitorul imediat, o soluţie ar fi crearea unui plan european pentru astfel de companii, care să fie folosit la nivel naţional", a afirmat Constancio, la un eveniment desfăşurat în Bruxelles.

"Acest plan ar trebui să clarifice ce este posibil în cadrul unei abordări flexibile a reglementărilor existente şi să încurajeze ţările să adopte toate măsurile necesare, într-un interval de timp bine definit", a mai spus oficialul BCE.

BCE este îngrijorată că piaţa privată pentru credite neperformante este mică şi nu pot fi obţinuţi bani lichizi, ceea ce are ca rezultat preţuri excesiv de scăzute, descurajând băncile să se descotorosească de ele, ceea ce duce, astfel, la pierderi semnificative.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu este treaba guvernului ca bancile private au multe credite neperformante. Bancile care nu rezista in piata sa isi declare falimentul.Creditele neperformante au fost date de banci in complicitate cu imprumutatii , acestea obtinand castiguri frumoase dar nedeclarate la Fisc. BCE mai bine ar face sa intareasca modeda euro si sa supravegheze bancile din UE.

    1. Cum sa falimenteze sfintele banci?

      Datoria guvernelor este sa se imprumute de la ac banci astfel incat ele sa fie tinute in viata.....restul....industria nu conteaza. O sa ajunga bancherii sa-si dea credite unii altora ....sa supravietuiasca....sa vezi atunci procese in instante si clause abuzive in contracte...

      UE este sclava sistemului bancar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb