BCR Asigurări de Viaţă a obţinut un profit brut de 12,5 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2009

BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group (VIG) şi-a sporit profitul brut cu 82% în primele nouă luni, până la 12,5 milioane lei (2,9 milioane euro), în timp ce primele brute subscrise au crescut cu 40% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, a anunţat, ieri, compania, potrivit NewsIn.

Astfel, primele brute subscrise înregistrate de BCR Asigurări de Viaţă au sporit la 168,4 milioane lei (39,8 milioane euro), fiind cu peste 40% mai mari decât cele afişate pentru acelaşi interval al anului trecut.

"Încă de la înfiinţare, BCR Asigurări de Viaţă s-a poziţionat ca o companie bancassurance, iar rezultatele înregistrate în acest an constituie de fapt rodul celor trei ani în care am construit împreună cu partenerul nostru BCR tot ceea ce înseamnă activitate de bancassurance - procese, operaţiuni, produse, training", a declarat directorul general al BCR Asigurări de Viaţă VIG, Florina Vizinteanu.

Ea a amintit că performanţele companiei realizate în această perioadă se datorează şi unei bune distribuţii.

Şeful BCR Asigurări de Viaţă a mai spus că lansarea unor produse cu cerere foarte ridicată a condus la extinderea portofoliului de clienţi, referindu-se la produsul index linked BCR Garant, precum şi la unele asigurări tradiţionale de viaţă, cum este renta de studii pentru copii.

Pe piaţa românească, Vienna Insurance Group deţine companiile BCR Asigurări de Viaţă, BCR Asigurări, Omniasig, Omniasig Asigurări de Viaţă şi Asirom. Piaţa românească de asigurări de viaţă a scăzut cu 9,6% în primele nouă luni, până la 1,2 miliarde lei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb