BCR Leasing îşi va majora capitalul social cu 100,9 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 ianuarie 2011

BCR Leasing îşi va majora capitalul social cu 100,9 milioane lei

Acţionarii BCR Leasing au hotărât, în 27 decembrie, majorarea capitalului social cu 100,93 milioane de lei, la 122,23 milioane de lei, prin aport în numerar, a declarat directorul general al societăţii, Bogdan Speteanu, citat de Mediafax.

"Majorarea capitalului societăţii are drept scop întărirea poziţiei BCR Leasing pe piaţă şi susţinerea proiectelor de dezvoltare a companiei", a adăugat Speteanu.

Operaţiunea va fi însoţită de emiterea a 672.871 titluri, care vor fi oferite spre vânzare tuturor acţionarilor societăţii la un preţ de subscriere de 150 lei/acţiune, egal cu valoarea nominală a unei acţiuni.

BCR Leasing este controlată de Banca Comercială Română, în proporţie de 92,14%, în timp ce Financiara SA, o companie a grupului BCR, deţine 7,39%, restul revenind unui număr de 129 de persoane fizice.

În 2009, compania a finanţat bunuri în valoare de 138 milioane de euro, în scădere cu 70% faţă de 2008, şi a avut pierderi, pentru prima oară de la începutul activităţii, rezultatul negativ fiind de 134 milioane lei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb