Banca Europeană de Investiţii (BEI) a anunţat, ieri, că va acorda primul său credit în lei către o companie din România, respectiv un împrumut echivalent cu 50 de milioane de euro, care va fi acordat companiei Transgaz, informează banca printr-un comunicat de presă.
Fondurile de la BEI vor finanţa construcţia unui nou coridor european de transport al gazelor naturale (BRUA) pentru a creşte securitatea aprovizionării cu gaz şi a reduce dependenţa energetică prin diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare.
"Acesta este primul credit BEI furnizat în lei către o companie de la lansarea operaţiunilor BEI în România, în anul 1992. Creditul va oferi Transgaz o mai mare flexibilitate în a evita riscurile cursului de schimb în finanţarea infrastructurii de gaze din regiune. Proiectul contribuie la extinderea numărului de furnizori de gaze din Europa de Sud-Est şi deschide piaţa regională la o competiţie crescută", a declarat vice-preşedintele BEI, Andrew McDowell.
"Pentru compania noastră, această linie de finanţare face parte dintr-un set de măsuri cheie pe care ne bazăm pentru marile noastre proiecte de infrastructură", a declarat directorul general al SNTGN Transgaz SA, Ion Sterian.
Noua conductă reprezintă prima fază a secţiunii din România a gazoductului BRUA. Proiectul Transgaz-Brua Gas Interconnection, ale cărui costuri sunt estimate la peste 500 milioane de euro, a primit un grant de 179 milioane de euro din partea Comisiei Europene în cadrul Facilităţii Conectarea Europei.
Fondurile de la BEI vor finanţa construcţia unei conducte de gaze naturale cu o lungime de 478 de km între localităţile Podişor şi Recaş, precum şi a trei staţii de compresoare amplasate la Podişor, Bibeşti şi Jupa în România, potrivit Agerpres.
Banca Europeană de Investiţii, cu sediul în Luxemburg, a fost constituită prin Tratatul de la Roma din 1958. Acţionarii BEI sunt statele membre ale Uniunii Europene, iar accentul principal al activităţilor de creditare ale BEI este pus pe finanţarea de proiecte ce promovează o dezvoltare regională echilibrată şi coeziunea economică şi socială într-o Uniune Europeană extinsă.