Erste Bank Ungaria a primit un împrumut de 100 milioane euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), pentru creşterea creditării companiilor mici şi mijlocii, scrie portfolio.hu, potrivit NewsIn.
Într-un document al BERD se arată că, în contextul crizei globale, sprijinirea economiilor reale din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Ungaria, este una din priorităţile BERD.
Linia de creditare acordată diviziei ungare a Erste Bank, a doua bancă de retail din ţară, va fi folosită pentru acordarea de credite de până la 1,5 milioane euro companiilor mici şi mijlocii.
Finanţarea BERD este parte din iniţiativa comună cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, care sprijină sectorul bancar din regiune cu 24,5 miliarde euro.
Finanţarea vine în contextul în care BERD a anunţat vineri că va oferi băncii ungare OTP Bank un împrumut subordonat de 200 milioane euro şi va cumpăra acţiuni în cadrul băncii, în valoare de alte 20 milioane euro.
De la începerea operaţiunilor în Ungaria, BERD a investit peste 2,5 miliarde euro în peste 100 proiecte în infrastructură, energie şi în sectorul financiar.