BERD vrea un nou acord care să protejeze sistemele bancare din Europa de Est

A.G.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 noiembrie 2011

BERD vrea un nou acord care să protejeze sistemele bancare din Europa de Est

Pentru a doua oară în ultimii trei ani, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) poartă discuţii cu băncile şi oficialii europeni pentru menţinerea finanţării subsidiarelor din Europa de Est ale băncilor occidentale, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Consiliera economistului şef al BERD, Piroska Nagy, a declarat că de data aceasta soluţia găsită va fi una diferită de Iniţiativa de la Viena din 2008, adăugând că este posibil să se ajungă la un acord în următoarele săptămâni.

"Ceea ce este nevoie în noua situaţie este o coordonare crescută. Altfel vom avea consecinţe negative de pe urma soluţiilor concepute strict la nivel naţional", a declarat Piroska Nagy.

Potrivit raportului "Transition Report 2011" publicat ieri de BERD, criza datoriilor din zona euro ar putea conduce la scăderea cererii pentru exporturile Europei de Est precum şi la diminuarea fluxurilor de capital. "Din păcate, regiunea are din nou motive să se pregătească pentru o nouă criză. Dacă criza va scăpa de sub control, modelul de integrare financiară dintre Europa avansată şi cea emergentă ar putea fi pus în pericol", a declarat economistul şef al BERD, Erik Berglof. Turbulenţele din economiile avansate din Europa "prezintă riscuri semnificative în condiţiile în care perspectivele sunt deja pesimiste" susţine BERD. Ungaria, Slovacia şi Bulgaria sunt cele mai vulnerabile la contagiune, urmate de Croaţia, Sovenia, România şi Polonia, se arată în raportul BERD.

În schimb, oficialii grupului bancar austriac Erste Group Bank consideră că în prezent nu este nevoie şi nici nu se doreşte respectarea în continuare a promisiunilor pe care băncile le-au făcut în 2008 pentru menţinerea finanţării subsidiarelor din Europa de Est. Directorul financiar al grupului Erste Group Bank, Manfred Wimmer, a declarat recent că atunci când băncile au făcut aceste promisiuni, ţări precum Ungaria şi România aveau deficite de cont curent mai mari decât în prezent şi mai puţine opţiuni pentru a le finanţa.

"Atunci când spun că nu este nevoie de Viena 2, oamenii se gândesc la rezultatul concret al discuţiilor de atunci. De data aceasta este vorba mai mult de utilizarea acordului cadru creat de acele discuţii", a declarat Piroska Nagy.

Iniţiativa de la Viena, un demers coordonat de Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie si Dezvoltare (BERD), a avut un rol esenţial pentru evitarea colapsului economic în Europa de Est, în 2008 şi 2009. Erste, UniCredit SpA şi Raiffeisen Bank International AG se numără printre băncile care s-au angajat să continue finanţarea subsidiarelor din ţări precum România şi Ungaria.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb