Profitabilitatea băncilor europene se va înrăutăţi, în condiţiile în care preţurile în declin ale materiilor prime reduc valoarea portofoliilor de împrumuturi, iar politicile băncilor centrale din China până în Statele Unite provoacă incertitudini economice, potrivit unei analize "Berenberg Bank".
Nick Anderson şi James Chappell, analişti la "Berenberg Bank", spun într-o notă citată de Bloomberg: "Evoluţiile de pe pieţele materiilor prime contează pentru bănci, dat fiind că ele arată care este mersul economiei, respectiv care sunt implicaţiile pentru calitatea activelor. În opinia celor doi, "folosirea materiilor prime drept garanţii pentru credite provoacă temeri legate de calitatea activelor".
Băncile europene au probleme să-şi consolideze capitalul tampon, pe fondul dobânzilor aflate la niveluri minime record în zona euro. În plus, devalorizarea aplicată de guvernul chinez yuanului, posibila suplimentare a programului de lichidităţi de către Banca Centrală Europeană (BCE) şi perspectiva ca Federal Reserve (Fed) din SUA să crească dobânzile creează temeri privind sustenabilitatea şi ritmul de creştere economică, potrivit analizei menţionate.