Graba strică treaba, această este deviza tuturor celor care trebuie să decidă revenirea spectatorilor pe stadioane. Preşedintele ţării a anunţat că oamenii pot reveni pe arenele sportive, dar de la vorbă la faptă este cale lungă, cu multe piedici birocratice. Fără norme clare de aplicare a deciziilor autorităţilor, Liga Profesionistă de Fotbal nu este dispusă să rişte nimic, chiar dacă oficialii acestei instituţii au militat pentru revenirea fanilor la meciuri. Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a precizat că pentru punerea în aplicare a măsurilor anunţate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la revenirea spectatorilor pe stadioane este nevoie de un Ordin comun al Ministerului Tineretului şi Sporturilor (MTS) şi Ministerului Sănătăţii (MS), care va fi publicat în Monitorul Oficial în câteva zile: "Este nevoie de un Ordin comun, dat de MTS si MS, care să reglementeze condiţiile în care urmează ca publicul să revină în arenele sportive. Acest ordin nu se poate face peste noapte. Cred că ne-am săturat cu toţii de acte normative făcute pe genunchi. Ţin permanent legătura cu cei de la Ministerul Sportului, i-am rugat tot timpul să urgenteze procedura birocratică de emitere a ordinului, şi înţeleg că acesta a plecat deja pe circuit, către Ministerul Sănătăţii. În câteva zile, el va fi publicat în Monitorul Oficial. Nu refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de Preşedintele Johannis, aşa încât vă rog să nu vă mai luaţi dupa speculaţiile din media. Este simplu să judecăm din afară. Chiar şi eu, un susţinător vechi al ideii redeschiderii stadioanelor, am momente în care parcă nu mai pot aştepta. Dar mai este nevoie doar de puţină răbdare. Ştiu că e greu, dar momentul reîntoarcerii pe stadioane, pentru a susţine echipa favorită, este tot mai aproape".
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei, că, din 15 mai, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate. Primul meci la care vor asista spectatori este finala Cupei României, organizat de Federaţia Română de Fotbal, care va avea loc sâmbătă.