Biroul permanent al Senatului a transmis astăzi Comisiei juridice spre analiză solicitarea privind începerea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean în dosarul "Vot Diaspora 2014", a anunţat vicepreşedintele Camerei superioare a Parlamentului, Ioan Chelaru.
Comisia juridică va prezenta Biroului permanent o primă evaluare asupra acestei cereri a Justiţiei pe 7 iunie, urmând ca raportul să fie întocmit în cel mult două săptămâni, potrivit unor surse din presă.
"Biroul permanent a luat act de scrisoarea procurorului general cu privire la dosarul care îl priveşte pe domnul senator Titus Corlăţean. S-a fixat un prim termen pentru evaluarea dosarului la Comisia juridică - 7 iunie, imediat după alegeri, pentru ca respectiva comisie să fie în plen şi să poată lucra, urmând ca tot în 7 iunie comisia să prezinte prima evaluare Biroului permanent, iar acesta să stabilească în continuare conform Regulamentului Senatului foaia de parcurs a acestui dosar", a precizat Chelaru.
El a adăugat că, potrivit regulamentului actual, sunt prevăzute două etape în analiza dosarului unei persoane care are calitate de senator şi pentru care se solicită începerea urmăririi penale.
"Prima evaluare se face după un termen de cinci zile. Procesul de evaluare se va finaliza pe 7 iunie şi va fi prezentat un rezultat în Biroul permanent, urmând ca acesta, luând act de poziţia Comisiei juridice, să stabilească termenul pentru raport. Conform procedurii, termenul maxim prevăzut de lege pentru raport este de 14 zile. Eu bănuiesc că, făcându-se deja o evaluare, chiar dacă sunt 16 volume şi va dura un pic, nu se va merge pe termenul maxim prevăzut de lege, ci, dimpotrivă, cred că foarte repede comisia va prezenta şi raportul", a susţinut Chelaru.
Potrivit acestuia, imediat după începerea procedurii Corlăţean va fi înştiinţat de Comisia juridică să se poată prezenta pentru a-şi studia dosarul, adică din 7 iunie.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut în urmă cu două săptămâni sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Titus Corlăţean, în dosarul "Vot Diaspora 2014". Procurorii vor urmărirea penală a lui Corlăţean, la data faptelor ministru al Afacerilor Externe, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru altul şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, conform aceloraşi surse.