BISTRIŢA-NĂSĂUD: Autorităţile au decis redeschiderea restaurantelor în municipiul reşedinţă, raportat la o incidenţă fără focare

J.P.
Miscellanea / 28 decembrie 2020

Autorităţile au decis redeschiderea restaurantelor în municipiul reşedinţă, raportat la o incidenţă fără focare

Autorităţile au decis ca, începând de luni, restaurantele, cafenelele, barurile şi sălile de jocuri de noroc din municipiul Bistriţa să îşi reia activitatea în interior, cele din domeniul HORECA în limita a 30% din capacitate, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19, calculată fără focare, a arătat că indicele a coborât sub 3 la mia de locuitori, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului, relatează Agerpres.

Pentru ziua de 27 decembrie, Prefectura a raportat o incidenţă de 3,33 la mia de locuitori pentru municipiul Bistriţa, cu focare, şi de 2,92 la mie, fără focare.

Decizia privind reluarea activităţii în interior în domeniul HORECA a fost luată la două luni după ce aceasta a fost stopată, ca urmare a înmulţirii cazurilor de infectare cu noul coronavirus la nivelul municipiului.

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, admite, prin intermediul comunicatului de presă, că municipiul se află la limita pragului permisiv din punctul de vedere al restricţiilor şi le-a cerut locuitorilor să rămână vigilenţi şi să respecte în continuare normele sanitare.

"Am reuşit, după o perioadă destul de lungă, să scădem sub pragul de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, incidenţă care ne permite să redeschidem restaurantele şi cafenelele, dar şi alte tipuri de activităţi economice care timp de câteva luni au fost închise. Suntem, totuşi, cu puţin sub acest prag mai permisiv din punctul de vedere al restricţiilor, astfel că rugămintea mea este să fim în continuare vigilenţi, pentru a ne continua drumul spre normalitate. Vă mulţumesc pentru responsabilitatea pe care aţi demonstrat-o", a transmis prefectul.

Restricţiile din municipiul Bistriţa au fost modificate prin Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă nr. 124/27.12.2020 şi intră în vigoare de luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb