În localitatea Lechinta, din judeţul Bistriţa-Năsăud, va fi realizat sistemul de canalizare, urmând să fie construită o staţie de epurare a apelor uzate. Astfel, vor fi înfiinţate reţele de canalizare, staţii de pompare, cămine, subtraversări. Lucrările de construcţii aferente vor fi atribuite în cadrul unei licitaţii publice, care va avea loc în ziua de 6 septembrie. Documentele vor fi depuse până la data derulării procedurii. Valoarea estimată a contractului este de aproape 3 milioane de lei. Investiţia va fi desfăşurată în timp de 275 de zile din momentul atribuirii ei. Garanţia solicitată de participare se ridică la 30.000 de lei, cuantumul garanţiei de bună execuţie reprezentând 6% din valoarea lucrărilor, fără TVA. Finanţarea este asigurată din bani de la bugetul de stat. Firmele interesate vor dovedi că au înregistrat, în ultimii trei ani, o cifră medie de de afaceri de cel puţin 4 milioane de lei. Lichiditatea generală va fi mai mare de 100%, în timp ce solvabilitatea patrimonială va depăşi 25%. Lucrările similare pe care ofertanţii le-au realizat în domeniu trebuie să aibă o valoare de minim 900.000 de lei. Criteriul în baza căruia va fi atribuit contractul este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Astfel, preţul va conta în proporţie de 75%, termenul de execuţie va reprezenta 10%, iar planul calităţii va avea un cuantum în decizia finală de 15%.
BISTRIŢA-NĂSĂUD: Sistem de canalizare la Lechinta
Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 29 august 2007