Blestemul banilor gratis

După victoria categorică a preşedintelui Klaus Iohannis în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, europarlamentarul Rareş Bogdan le-a mulţumit membrilor PNL pentru efortul depus şi le-a cerut să se pregătească pentru ceea ce urmează: "Avem de arătat că, după model liberal, toate comunităţile locale ale României pot înflori".

Şi care ar fi una dintre principalele surse ale acestei "în­flo­riri"? Banii europeni, desigur! Oficialul PNL a subliniat că "miliarde de euro pe care PSD i-a ignorat, deşi erau gratis, aşteaptă să fie cheltuiţi".

Dacă aceasta este opinia la nivelul conducerii PNL şi a noului guvern, atunci ţara noastră se va confrunta cu probleme financiare grave într-un viitor nu prea îndepărtat, chiar dacă economia mondială şi cea a zonei euro nu vor intra în recesiune.

De ce? Pentru că nimic nu este mai scump decât banul gratis, iar consilierii economici ai premierului Orban şi ministrul de finanţe ar trebui să le ţină tuturor "liberalilor" o lecţie în acest sens, astfel încât declaraţiile viitoare să fie făcute în cunoştinţă de cauză. Oare chiar nu a mai rămas nimic din doctrina economică liberală din prima jumătate a secolului trecut?

Da, presiunea este foarte mare pentru a demonstra că "liberalii" pot administra mai bine economia, însă trebuie recunoscut faptul că erorile teribile de politică monetară şi fiscală din ultimele trei decenii nu pot fi reparate peste noapte.

Tocmai de aceea este absolut ires­ponsabilă alimentarea iluziilor de creştere şi dezvoltare economică pe baza banilor "gratis".

Înainte de declanşarea crizei financiare globale, Polonia şi Ungaria au fost "campioane" la atragerea banilor europeni, iar unul dintre rezultate a fost creşterea accelerată a datoriei publice, în condiţiile în care toate finanţările europene erau condiţionate de cofinanţări din resurse proprii.

Cum resurse proprii nu se găseau pe toate drumurile, guvernele de la Varşovia şi Budapesta au recurs la împrumuturi, iar povara acestora a devenit insuportabilă în primii ani ai acestui deceniu.

Soluţia? Reducerea datoriei publice prin naţionalizarea totală, în cazul Ungariei, sau parţială, în cazul Poloniei, a fondurilor de pensii din Pilonul II.

Reacţia autorităţilor europene în faţa acestei grave încălcări a dreptului de proprietate a fost aproape inexistentă, iar pieţele nu au avut reacţii negative semnificative, în condiţiile în care naţionalizările au avut loc în perioada când însăşi existenţa zonei euro şi a Uniunii Europene era pusă sub semnul întrebării.

Este greu de crezut că ţara noastră va beneficia de un tratament la fel de "blând".

Mai există, apoi, şi problema fundamentală a utilizării eficiente a fondurilor europene, fără de care administraţia centrală sau cele locale nu vor face decât să "acumuleze" datorii majore, care vor persista mult timp după împrăştierea iluziilor.

Există motive să credem că vom asista la miracole din punct de vedere al gospodăririi eficiente a banului public? Nici pe departe.

Ar putea să existe un licăr slab al speranţei dacă Ministerul de Finanţe va publica la timp, eventual cu doar o zi întârziere, execuţia bugetară după primele 10 luni ale anului.

Deocamdată nu a apărut nimic pe site-ul ministerului, iar dezorganizarea este cuvântul de ordine şi în ceea ce priveşte publicarea datelor privind emisiunile de obligaţiuni de pe pieţele externe.

Oare nu merită cetăţenii României să vadă, măcar, cât de "eficient" creşte datoria publică, astfel încât să se pregătească pentru viitoarele creşteri de taxe şi devalorizarea monedei naţionale?