Blocul economic sud-american a respins o cerere a lui Zelenski de a susţine un discurs la summitul său

S.B.
Internaţional / 21 iulie 2022

Blocul economic sud-american a respins o cerere a lui Zelenski de a susţine un discurs la summitul său

Blocul economic sud-american Mercosur, format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay, nu i-a permis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să susţină un discurs cu ocazia summitului său al şefilor de stat care se va derula joi la Asuncion, a anunţat preşedinţia rotativă paraguayană, informează Agerpres.

"Nu există un consens. Acest lucru i-a fost comunicat ambasadorului ucrainean în Argentina şi Paraguay. Ministrul Afacerilor Externe însuşi" i-a transmis reprezentantului diplomatic, a declarat miercuri Raul Cano, vice-ministru al Afacerilor Externe al Paraguayului, ţara care găzduieşte summitul.

Ministrul a menţionat că toate deciziile blocului economic se iau în unanimitate. El nu a precizat totuşi care sunt statele ce se opun intervenţiei preşedintelui ucrainean.

"Cine a fost pentru, cine a fost împotrivă. Nu ştiu ce stat nu a fost de acord. Nici nu putem divulga ce stat nu şi-a dat acordul", a declarat el într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean l-a contactat pe Mario Abdo, omologul său paraguayan, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a acestui bloc regional, pentru a cere un spaţiu pentru o intervenţie virtuală la summit.

Summitul urmează să se deschidă joi, după reuniunea ordinară a Consiliului Pieţei Comune al Mercosur, care a avut loc miercuri.

Preşedintele brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro a declarat la începutul conflictului dintre Rusia şi Ucraina că ţara sa va rămâne "neutră". El a călătorit la Moscova pentru a discuta cu Vladimir Putin cu câteva zile înainte de invazia de la 24 februarie.

La sfârşitul lunii iunie, în timpul unei conversaţii telefonice cu omologul său rus, Bolsonaro a obţinut de la Rusia un angajament pentru a garanta o aprovizionare "neîntreruptă" de îngrăşământ, vital pentru puternica industrie agricolă braziliană.

La mijlocul lunii iulie, Brazilia a declarat că intenţionează să cumpere cât mai multă motorină de la Rusia, în ciuda invaziei din Ucraina şi a sancţiunilor împotriva Moscovei.

Preşedintele argentinian Alberto Fernandez s-a deplasat la rândul său la Moscova pentru a se întâlni cu Putin la începutul lunii februarie.

La o zi după declanşarea războiului, Brazilia şi Argentina s-au abţinut de la a susţine o declaraţie a Organizaţiei Statelor Americane de condamnare a invaziei ruse din Ucraina. Cu o zi înainte, preşedintele Fernandez şi-a exprimat regretul pentru "escaladarea belicoasă" care a condus la război.

De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, preşedintele Zelenski a avut numeroase intervenţii virtuale la summituri, în parlamente sau în timpul unor evenimente mediatice.

El s-a exprimat la summiturile NATO şi G7, în faţa aleşilor din Congresul american, a parlamentarilor britanici şi în parlamentele mai multor ţări din UE, precum şi în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Bravoooo.... Zelenski la brutarieeeee.

    1. Il chemi in vizita?

    Deja e plictisitor acest mare erou mondial....mai bine ar primi cetățenie americană

    Bine I au facut mascariciului de Zelenscki...E timpul ca lumea sa isi dea seama de acest actoras mediocru care face jocul SUA in acest razboi din Ukraina... Un mincinos si un tradator de tara.. Ukraina este in faliment....

    1. corect,angentiile de raiting pun RU in faliment cu excedent de 100 miliarde si UA invetement cu datorii siroi,cred ca nici nu stiu ce au amanetat la americani si britanici pt armamentul primit!

      de aceea vor sa castige in ua americanii,sa nu piarda firmele,teritoriile,exploatari le,centralele nucleare promise in schimbul armelor!

      o cartastrofa tupeista pt Ucraina,amarastenii lupta cu rusii ca daca dezerteaza ii impusca superiorii iar smecherii stau la nisipurile de aur cu tarif de refugiati,in carute saracaciose savurand spumos seara de seara ! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb