BLOOMBERG: "Uber a înregistrat pierderi de peste 1,27 miliarde dolari, în primul semestru"

Ziarul BURSA #Internaţional / 26 august 2016

"Uber a înregistrat pierderi de peste 1,27 miliarde dolari, în primul semestru"

Serviciul de rezervări de automobile Uber a înregistrat în primele şase luni ale aces-tui an pierderi operaţionale de peste 1,27 miliarde de dolari, a informat ieri agenţia de presă Bloomberg, care a citat surse din apropierea acestui dosar, citat de Agerpres.

Uber, care conectează pasagerii cu şoferii unor maşini dispuşi să ofere contra cost servicii de transport, nu este o companie cotată la bursă, dar odată la trei luni mai mulţi acţionari sunt invitaţi la o conferinţă telefonică pentru a afla detalii cu privire la performanţele operaţionale ale companiei de la directorul financiar, Gautam Gupta.

Potrivit Bloomberg, Uber a organizat vinerea trecută o conferinţă telefonică cu investitorii, ocazie cu care directorul financiar, Gautam Gupta, i-a anunţat pe acestia că în primul trimestru al acestui an Uber a înregistrat pierderi operaţionale de 520 milioane de dolari, iar în al doilea trimestru pierderile au crescut la peste 750 milioane de dolari. În plus, chiar şi pe piaţa din SUA, unde Uber a fost profitabilă în primul trimestru, în al doilea trimestru compania a înregistrat pierderi.

Gupta i-ar fi informat pe investitori că subvenţiile acordate de Uber şoferilor săi au fost responsabile pentru majoritatea pierderilor înregistrate la nivel global. Pe de altă parte, veniturile nete ale companiei au crescut cu 18% de la 960 milioane de dolari în primul trimes-tru până la aproape 1,1 miliarde de dolari în trimestrul al doilea, iar rezervările au urcat de la 3,8 miliarde de dolari în primele trei luni la peste cinci miliarde de dolari în trimestrul al doilea, susţine Bloomberg.

Printre investitorii Uber se numără fondul de investiţii Benchmark Capital, banca Goldman Sachs şi directorul general de la Amazon.com, Jeff Bezos. În prezent, Uber este evaluat la aproximativ 69 de miliarde de dolari, iar în 2015 a înregistrat pierderi de cel puţin două miliarde de dolari.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii, iar din februarie 2015 Uber este prezentă şi în România, la Bucureşti, cu trei servicii: uberX, UberSELECT şi Uber Child Seat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb