BM a revizuit în uşoară scădere prognoza de creştere economică a României, la 2,7%

A.C.
Macroeconomie / 9 octombrie 2014

Banca Mondială (BM) estimează o creştere economică în România de 2,7% în acest an, în urcare faţă de prognoza din aprilie, dar uşor sub avansul de 2,8% anticipat în iunie, potrivit datelor revizuite pentru Europa şi Asia Centrală, transmit surse din presă.

Pentru regiunea Europa şi Asia Centrală, BM anticipează o creştere economică modestă, de numai 1,8% în acest an şi de 2,1% anul viitor, mult sub estimările din iunie, de 2,5%, respectiv 3,7%.

"Regiunea se confruntă cu provocări majore, iar perspectivele de creştere economică sunt incerte. Tensiunile din Ucraina au avut un efect clar negativ asupra economiei ţării. Dar multe dintre probleme structurale din regiune existau şi înaintea crizei şi trebuie să fie rezolvate de urgenţă", a declarat Laura Tuck, vicepreşedintele BM pentru Europa emergentă şi Asia Centrală.

Banca prognozează o scădere economică de 8% în Ucraina anul acesta, ca urmare a crizei prin care trece ţara de la începutul anului, faţă de o contracţie de 5% estimată anterior. Pentru anul viitor, banca anticipează o scădere a PIB de 1%.

Economia Rusiei, care a anexat în martie regiunea ucraineană Crimeea, va avea o evoluţie slabă, dar mai bună decât cea a Ucrainei, cu un avans al PIB de 0,5% în acest an.

"Creşterea economică în regiune rămâne sub cea din celelalte părţi ale lumii. Pe viitor, autorităţile ar trebui să se concentreze pe îmbunătăţirea guvernanţei şi a climatului investiţional, consolidarea competitivităţii, asigurarea stabilităţii sectorului financiar şi menţinerea unui cadru macroeconomic stabil", a spus Hans Timmer, economist-şef al BM pentru Europa emergentă şi Asia Centrală.

Ţările din Comunitatea Statelor Independente (CIS) s-au confruntat cu dificultăţi sporite ca urmare a crizei din Ucraina şi a stagnării economice din Rusia, dar economiile învecinate nu au fost afectate puternic până în prezent, potrivit BM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb