BNR: Creşterea creditelor restante s-a temperat la 1,5%, în octombrie

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 noiembrie 2010

Valoarea creditelor restante de cel puţin o zi a avansat în octombrie cu 1,5% faţă de luna precedentă, la 15,9 miliarde de lei, ritmul de creştere temperându-se substanţial faţă de cel din precedentele două luni, potrivit datelor publicate, ieri, de Banca Naţională a României (BNR), citate de Mediafax.

Potrivit datelor BNR, creditele res-tante au înregistrat, în primul semes-tru, avansuri lunare cuprinse între 5% şi 13,9%, pentru ca în iulie să crească doar cu 1,15%. Ulterior, în august şi septembrie, valoarea împrumuturilor cu restanţe de minim o zi a urcat cu 6,9% şi, respectiv, 9,05%.

Astfel, per total, valoarea creditelor restante aproape că s-a dublat în primele zece luni ale anului, de la 8,1 miliarde de lei în luna decembrie 2009.

Soldul creditelor acordate a fost în octombrie de 208,3 miliarde de lei, cu 3,5% peste nivelul din decembrie 2009.

Ponderea creditelor restante în total împrumuturi a urcat în octombrie la 7,64%, comparativ cu 7,48% în septembrie şi cu 4,05% la finele anului trecut.

Creditele restante în valută, exprimate în lei, reprezentau în octombrie 6,48% din totalul împrumuturilor acordate în monedă străină, uşor pes-te nivelul de la finele lunii precedente, de 6,36%. Ponderea creditelor restante în total credite în valută a fost de 3,04% la sfârşitul anului trecut.

Totodată, ponderea împrumuturilor în lei cu restanţe în total credite în monedă naţională a avansat de la 5,6% la finele anului trecut la 9,36% după primele nouă luni şi 9,57% în octombrie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb