Premierul Emil Boc a declarat, ieri, la TVR1, că nu şi-a scris niciodată demisia deoarece nu este laş, dar a precizat că nici nu se "agaţă" de funcţii cu orice preţ, scrie Hotnews.
El a afirmat că îşi va continua activitatea de premier cât timp va avea sprijinul colegilor din PDL şi din coaliţie.
"Atâta vreme cât împreună cu colegii mei din partid şi din coaliţie am convingerea că fac ceea ce trebuie, voi fi acolo, şi cât timp mă voi bucura de sprijinul colegilor, voi fi acolo. Când nu, de-abia aştept un concediu", a adăugat Emil Boc.