Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Emiratele Arabe Unite

F.D.
Politică / 27 iulie 2022

Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Emiratele Arabe Unite

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o convorbire telefonică, astăzi, cu ministrul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, discuţiile vizând cooperarea bilaterală, cu accent pe interesul ambelor părţi de a stimula investiţiile, potrivit Agerpres.

La discuţie a participat şi Mariam Almheiri, ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climate al EAU.

Ministrul Bogdan Aurescu a apreciat consistenţa convorbirilor din luna iunie de la Abu Dhabi, subliniind că există premisele unei dezvoltări strategice a cooperării în sectoarele deja abordate, precum şi pentru diversificarea colaborării într-o serie de domenii de nişă, inovatoare.

El a evidenţiat şi importanţa coordonării la nivel guvernamental între cele două state pentru derularea unor acţiuni coerente de follow-up şi pentru implementarea în cele mai bune condiţii a viitoarelor proiecte şi iniţiative comune. Complementar, ministrul a accentuat interesul ambelor părţi de a stimula investiţiile şi contactele directe dintre mediile de afaceri ale celor două ţări.

În acest sens, cei doi miniştri au discutat despre oportunităţile de cooperare identificate, punctând progresele înregistrate şi paşii viitori necesari. Cele mai importante proiecte avute în vedere sunt în domeniul energiei, inclusiv a celei regenerabile, agriculturii şi securităţii alimentare, conectivităţii, infrastructurii şi transporturilor, digitalizării, IT şi securitate cibernetică.

Ministrul Abdullah bin Zayed Al Nahyan a evidenţiat că dezvoltarea de proiecte comune sustenabile, de exemplu în domeniul energiei regenerabile, şi pe termen lung va fi în avantajul ambelor state.

Convorbirea telefonică a prilejuit şi discuţii despre evoluţiile recente din regiunea Mării Negre şi din Orientul Mijlociu, cu accent pe implicaţiile invaziei ilegale, nejustificate şi neprovocate a Federaţiei Ruse din Ucraina asupra securităţii alimentare la nivel global, inclusiv privind dificultăţile în implementarea recentului acord de la Istanbul privind facilitarea tranzitului grânelor ucrainene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. E bucuros ca i s-a raspuns la apel

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb