BOGDAN CHIRIŢOIU: "Normele de aplicare a Legii achiziţiilor vor fi aprobate mâine"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 30 mai 2016

Normele de aplicare a Legii achiziţiilor urmează să fie aprobate mâine de Guvern, după cum ne-a spus, vineri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Domnia sa ne-a precizat că, având în vedere faptul că transpunerea directivei europene din domeniu în legislaţia naţională a întârziat, normele nu puteau fi aplicate înainte să apară legea, iar această întârziere face ca, acum, "să fim în criză de timp, din perspectiva condiţionalităţii ex-ante pentru fondurile europene".

Legea transpune directive europene, iar Consiliul Concurenţei nu vede mari probleme legate de aceasta, a completat şeful instituţiei, precizând: "Sunt mici corecţii pe care le-am sugerat la normele de aplicare, dar ne interesează două lucruri - în primul rând să avem date - respectiv noua variantă a SEAP să aibă suficiente date, bine standardizate, ca să putem depista eventuale carteluri la licitaţii - şi, în al doilea rând, ne preocupă exceptările de la regula licitaţiei, care sunt permise, dar nu obligatorii, conform directivelor.

Adică legislaţia europeană te lasă, dar nu te obligă să exceptezi firmele proprietate a administraţiei publice. Ni se pare că este un pericol ca agenţi economici care aparţin autorităţilor, în special locale, să nu treacă prin procedura de licitaţie şi acest lucru ar putea să însemne preţuri mai mari, servicii mai proaste, până la urmă risipă tot din banii comunităţii locale. Trebuie să fim atenţi să nu apară posibilităţi de evitare a licitaţiei, dar fără să facem procesul prea complicat. Cum găsim echilibrul între cele două, va fi un fel de «văzând şi făcând»".

Asociaţia Naţională a Specialiştilor în Achiziţii a cerut, vineri, Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice urgentarea adoptării normelor de aplicare ale noilor legi în domeniu şi crearea unui sistem electronic prietenos şi simplificat.

Reprezentanţii asociaţiei menţionează că au luat cunoştinţă cu îngrijorare despre disfuncţionalităţile generate de lipsa de pregătire a implementării noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, completând: "Potrivit unei decizii luate de oficialii guvernamentali, toate achiziţiile publice iniţiate în perioada 26.05.2016 - 15.06.2016 vor fi amânate, iar toate Autorităţile Contractante din România vor fi nevoite să stopeze iniţierea oricăror licitaţii pentru o perioadă de 20 zile. Măsura apare ca fiind pripită şi neprofesionistă, fiind promovată după mai mult de 2 ani de la adoptarea Directivelor europene în materie. Transpunerea de către statul român a normelor europene în materia achiziţiilor s-a derulat lent, cu ezitări şi amânări succesive. Rezultatul a fost promovarea unui text greoi, cu un conţinut stufos (4 legi în loc de una şi suficiente necorelări care vor genera noi modificări), fără diminuarea sau chiar eliminarea elementelor de interpretabilitate consacrate de legea anterioară (OUG nr. 34/2006), care induc teama şi riscuri de natură penală funcţionarilor din autorităţile publice".

Asociaţia spune că vor fi create serioase blocaje la nivel economic pe piaţa achiziţiilor, aproximată la peste 15 miliarde euro anual.

Menţionând că este o situaţie fără precedent în UE, specialiştii trag un semnal de alarmă privind viitorul "sumbru" pentru absorbţia fondurilor europene nerambursabile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. " Cum găsim echilibrul între cele două, va fi un fel de «văzând şi făcând»". Numai ca in cazul Oltchim va gandeati probabil la orasul Pitesti, cel cu deschidere la mare, atunci cand ati trecut pana si in raportul Conisliliului Concurentei pe anul 2012 faptul ca UE a dat decizia in speta Oltchim in data de 06.03.2012 si nu 07.03.2012. Interviul din Ziarul Bursa este fenomenal deoarece evitati sa mentionati data si spuneti ca v-a fost trimis de la Bruxeles chiar in aceeasi zi...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb