Munchen-The Guardian (prin Digi24)-19 februarie 2022: Premierul Boris Johnson avertizează în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen asupra "pericolului extraordinar la adresa lumii", vorbind despre o posibilă escaladare a războiului din Ucraina.
The Guardian scrie că Boris Johnson a avut cel mai dur discurs susţinut astăzi la Conferinţa de securitate de la Munchen. Acesta a spus că "dacă dialogul eşuează şi Rusia alege să folosească violenţa împotriva unei populaţii nevinovate şi paşnice din Ucraina şi să ignore normele de comportament civilizat între state şi să nu respecte Carta ONU", atunci Occidentul "ar trebui să acţioneze".
Boris Johnson a avertizat că dacă Vladimir Putin ar invada Ucraina, "războiul va fi urmat de o perioadă lungă şi urâtă, care va consta în represalii, răzbunare şi insurgenţă".
"Suntem solidari cu poporul ucrainean şi în unitate cu partenerii noştri internaţionali şi aliaţii NATO. Orice atac va duce la sancţiuni imediate, severe şi ample", a reiterat Boris Johnson, citat de BBC News.
"Părinţii ruşi ar plânge pierderea tinerilor soldaţi ruşi, care în felul lor sunt la fel de nevinovaţi precum ucrainenii care se pregătesc acum pentru atac. După o generaţie de libertate în Ucraina, ne uităm acum la o generaţie care se pregăteşte pentru vărsare de sânge. Cred că Rusia nu ar avea nimic de câştigat din această aventură catastrofală, ci totul de pierdut", a spus şeful guvernului de la Londra.
Boris Johnson a promis că dacă Rusia invadează, aceasta nu va mai putea obţine finanţare pe pieţele de capital din Londra şi a promis, de asemenea, că va cerceta afacerile ruseşti ale entităţilor corporative "dubioase" pentru a găsi beneficiarii finali din spatele acestora.
"Vom deschide păpuşile Matryoshka ale companiilor deţinute de ruşi şi ale entităţilor deţinute de ruşi pentru a găsi beneficiarii finali în interior", a subliniat premierul britanic, într-un angajament de a curăţa aşa-zişii bani ruşi "murdari" din Marea Britanie.
"Trebuie să ne pregătim pentru o criză prelungită şi trebuie să refuzăm împreună să fim obosiţi sau uzaţi. Ceea ce are nevoie Europa este rezistenţă strategică", a mai spus Boris Johnson.
"De fiecare dată când am vizitat Ucraina, noi, occidentalii, am spus că stăm în spatele lor. Cât de goale, cât de lipsite de sens, cât de jignitoare ar părea aceste cuvinte dacă în momentul în care suveranitatea şi independenţa Ucrainei ar fi ameninţate, iar noi am privi în altă parte", a adăugat premierul britanic.
Discursul său a fost bine primit, dar Boris Johnson s-a confruntat imediat cu întrebări din sală legate de apelul său la unitate, având în vedere ruptura simbolizată de Brexit.
Premierul britanic a spus că o invazie în Ucraina ar reprezenta un şoc care ar avea ecou în întreaga lume, inclusiv în Asia de Est şi Taiwan. Boris Johnson a precizat că efectul se va simţi în fiecare domeniu.
Boris Johnson a mai transmis că dacă forţele NATO sunt mai aproape de graniţa cu Rusia, acest lucru este un răspuns la acţiunile lui Vladimir Putin şi tensiunile pe care le-a creat.
"Cu toţii am convenit asupra obligaţiilor legale de a proteja securitatea fiecărei ţări din Europa", a continuat Boris Johnson, spunând că căderea zidului Berlinului a reprezentat un moment incredibil.
"Ţările din inima continentului nostru şi-au recâştigat libertatea şi dreptul suveran de a-şi controla propriul destin şi de a-şi căuta propriile alianţe. Nu vom abandona speranţa şi impulsul acelei ere posibile datorită curajului a milioane de europeni", a atenţionat premierul britanic.
În acelaşi timp, Boris Johnson a spus că Occidentul nu poate permite ca uşa deschisă a NATO să fie închisă sau trântită.
Boris Johnson a reiterat "sprijinul fără echivoc al Regatului Unit pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei " şi în timpul unei întâlniri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la Munchen. Cei doi lideri politici au insistat că "mai este timp ca preşedintele Putin să aleagă calea păcii şi a diplomaţiei".
1. o opinie de lucrator in banca
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 19.02.2022, 21:06)
daca intr-adevar vor urma actiuni ale Rusiei in Ucraina, vor urma doar in urma ranirii/uciderii a unui numar mare de cetateni rusi (nu 1-2 , ci vorbim de grupuri medii/mari)
strict intuitiv.... mare atentie la saptamana 21-27 martie 2022 ... ceva se intampla atunci.
analiza mea:
un razboi la granitele Europei va conduce la un exit relativ masiv al capitalului din UK si din UE catre SUA (cu toate implicatiile pe perechile valutare eur/usd si gbp/usd) ... dar in acelasi timp daca Rusia alege calea mai pasnica a "sucombarii" statului Ucrainei din interior (fara interventie armata) - urmata de federalizare si urmata de exprimarea vointei regiunilor ucrainiene de alipire la o tara sau alta tara - prin referendumuri organizate) exista riscul fenomenului invers (al "scurgerii" capitalului dinspre USA catre UK si UE, in valuri masive ... si de asemenea catre BRICS (emergentele mari) - deci inclusiv Rusia.... cu inregistrarea unei caderi pentru usd... daca iau in calcul si detinerii de US treasury bonds ale Chinei pe fondul colaborarii ruso-chineze... deja treburile devin extrem de complicate pe plan financiar mondial)
Intelegeti implicatiile ?
1.1. Complicat (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Keynes în data de 20.02.2022, 00:17)
Statul ucrainean era să plesnească din interior în anul 2014, dar, a fost subvenționat Maidanul-4 miliarde de dolari la nivelul anului 2014, care au puterea de cumpărare a 8 miliarde de euro din prezent. Victoria Nuland împărțea gogoși (la propriu) pe Maidan. Imaginea ei mi-a fost rememorată de un amic mai erudit și foarte sarcastic.
Concluzia este că Ucraina nu poate sucomba pașnic, întrucât se dorește un conflict care este anunțat zilnic în vest și se pare că ar fi fost deja convenit cu estul. Consecință: starea de urgență în vest. Asta se dorește cu ardoare. Odată ce ai gustat fructul dulce și otrăvit al dictaturii, este imposibil să te întorci la normal și vedem noul normal al represiunii sălbatice în Canada, Franța și oriunde conduc discipolii lui Schwab, după mamă Rothschild.(mama n.1919- moartă...nu contează). Violența va atrage violență dar probabil că se urmărește un colaps general al normalului, urmat de instaurarea noului normal neomarxist. Ai rămâne uimit cât de dezinteresat am devenit în ultima săptămână/vreme de problemele economice și cât de mare este posibilitatea să asistăm la o nouă renivelare a normalului în modalitatea anilor 1948-1962: de la naționalizare la cooperativizare. Investim în zadar: adepții resetării ,,vă vor lua tot" și ,,nu veți avea nimic, dar veți fi fericiți" (citate din Arsenie Boca și ch arles Schwab). M-am gândit serios că ar fi vremea să-mi scriu testamentul. Oricum, urmașii mei nu vor moșteni nimic întrucât le va fi luat totul-lor sau mie-e totuna și vor putea revendica ceva după ce noul normal se va termina, dacă vor supraviețui. Democrație globalistaă și demobilizare în curs de resetare- acesta e noua normalitate care ni se pregătește de către wef și bilderberg. De altfel, nu mă mai gândesc decât la mântuirea sufletului, de la pelerinajul din anul.2016, în care am văzut cele mai importante locuri ale celor 3 ani de activitate publică a Mântuitorului, care mi-a schimbat radical viața și prioritățile. Oare ne vom mântui? Sfârșitul e aproape, mai aproape decât credeam!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 20.02.2022, 01:04)
sunt de acord cu cele zise de tine ...cu cateva specificatii.
1. Viitorul (un domeniu drag mie si de care ma preocup de peste 15 ani) nu e batut in cuie si poate fi remodelat. De fapt e mai remodelabil decat o plastilina de copii.
Eu respect ce au zis profetii (nu ma refer la Schwab - el nu e nici profet si nici om, e doar un amarat de neo-marxist...) dar inteleg ca viitorul e remodelabil.
Ei au vazut linia situationala a Istoriei asa cum trebuia ea sa fie.
Dar uneori linia evenimentelor poate fi modelata, redefinita. Nu e totul mecanicist , predeterminat, batut in cuie.
2. Revolutia neo-marxistilor (Schwab si prietenii) si malthusienilor (Gates si prietenii) a fost deturnata. :)
Urmele tentativei lor de a prelua Lumea cu gheare neo-marxiste se vor fi sters peste aproximativ 14 luni (maxim).
Ei nu vor plati in justitie.
Dar vor muri si ei si semintele lor mai apoi fara sa aiba urmasi (Schwab- max. 2024, Soros- 2022 sau 2024, Gates - 2033, copiii lui Gates - toti 3- pana in 2035).
Lumea nu mai are nevoie de ei, nici macar sa fie in inchisoare... nu ii mai suporta pamantul , daca ma intelegi.
Asa-zisa lor "revolutie" neo-marxista a esuat. La fel va esua si green deal-ul si toate ideile demente "made in schwab"...
Deci (dincolo de ce necheaza toate televiziunile cu razboi...virus... [...]).... elibereaza-ti mintea de stress si indrazneste sa speri si sa intelegi ca viitorul are sens si e pozitiv!
Ia-o mai usor ca viitorul nu e deloc asa sumbru.
Era crunt si sumbru daca acesti satanisti reuseau - dar am reusit , impreuna i-am deturnat! :)
Viitorul chiar suna bine! Nu iti pierde speranta! (p.s. Chiar daca Putin a fost elevul lui Schwab la Scoala lui de Tineri Lideri ....nu te emotiona de tensiunile ruso-ucrainiene, vor trece.).
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 20.02.2022, 10:43)
exista speranta , deci exista certitudine caci spiritul (minte si suflet) e co-creator cu Dumnezeu in aceasta lume prin puterea proiectiei asupra Lumii, asupra materiei informe si asupra energiei inconjuratoare.
Viseaza si se va intampla! Dar fa-o cu un munte imens de energie, nu o face ca si cum te-ai juca! Fa-o ca un Creator!
numai oamenii slabi pierd speranta alunecand la pamant, oamenii puternici alearga cu speranta in maini ca drapel catre varful muntilor, impotriva multimilor care coboara si pierd....
nimeni niciodata sa nu isi piarda speranta!