Borrell despre UE: ''Am făcut mai multe progrese decât ne-am imaginat, dar sunt insuficiente''

R.S.
Internaţional / 26 august

Borrell despre UE: ''Am făcut mai multe progrese decât ne-am imaginat, dar sunt insuficiente''

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a declarat luni că UE a avansat "mai mult decât şi-au imaginat fondatorii", dar este "insuficient" deoarece trebuie să "integreze mai mult", iar în acest proces apărarea va fi un domeniu cheie, transmite ERFE.

Josep Borrell a fost recompensat cu premiu internaţional "Navarra Poarta Europei" la cea de-a şasea ediţie a Cursurilor europene de vară, desfăşurate în oraşul spaniol Pamplona.

"Dacă Europa vrea să supravieţuiască, va trebui să se unească şi să se integreze mai mult". Pe lângă faptul că "trebuie să ne bucurăm de beneficiile sale, trebuie să fim conştienţi şi de marea responsabilitate" pe care o are Europa, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene după ce a primit distincţia.

Şeful diplomaţiei europene a mai afirmat că UE este un loc "privilegiat" în care să locuieşti, ţinând să remarce că europenii cred că "toată lumea este aşa, însă nu", nu este peste tot la fel.

Pentru că "există locuri unde este aşa, dar nicăieri altundeva nu au reuşit atât de mult cum am reuşit noi. Lumea este crudă, războiul a apărut din nou, nu este în casă, dar este aproape. Apărarea, care nu a făcut parte din discursul iniţial al UE, va fi cheia în următorii ani", a comentat Josep Borrell.

El a subliniat că violenţa în apropierea graniţelor europene înseamnă că există cei care doresc să aibă acces la un loc mai sigur şi, de asemenea, că Europa trebuie să ia măsuri:"Nu putem lăsa fenomenul migraţiei în mâinile mafiei şi trebuie ca aceasta să se întâmple într-o manieră ordonată", conform ERFE.

"Nu este suficient că am făcut pace între noi dacă restul lumii, care ne bate la uşă, este violent. Nu este suficient să predici statul de drept în aceste locuri. Prosperitatea altora face parte din a noastră, securitatea lor (face parte) din a noastră", a explicat şeful diplomaţiei europene.

A abordat, de asemenea, şi chestiunea înarmării şi a estimat că, pe termen scurt, nu va exista o armată europeană.

În acest context, Borrell s-a referit la oratorul grec Demostene şi a vorbit despre faptul că, "dacă nu te pregăteşti de război, te percep ca slab şi nu ai timp să reacţionezi", dar, în acelaşi timp,"dacă te pregăteşti, ajungi să intri în război".

"Cu două săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina, se auzeau deja tobele războiului şi eu eram întrebat dacă le vom da arme pentru a se apăra. Până acum, Europa a cheltuit 100.000 de milioane de euro, iar SUA o cifră similară", a spus el.

"Dacă încetăm să ajutăm Ucraina, războiul se încheie în două săptămâni, dar ce se întâmplă după? Dacă nu îmi spuneţi ce, strigătul de pace nu merită. Cred că trebuie să continuăm să ajutăm Ucraina", a opinat înaltul oficial al UE.

În acest caz, consideră Borrell, este vorba de "o putere imperială care a invadat o altă ţară"; iar în cazul Orientului Mijlociu,"este o luptă teribilă a două popoare (israelian şi palestinian) pentru acelaşi pământ, în care Europa are o responsabilitate enormă pentru că am promis pământul unuia dintre ele".

Ceea ce se întâmplă în Fâşia Gaza palestiniană nu poate fi justificat de dreptul de a apăra o ţară împotriva unei ameninţări teroriste, a apreciat Josep Borrell, o referire la miile de morţi şi răniţi ca urmare a ofensivei Israelului după atacul Hamas din octombrie, scrie ERFE.

"Trebuie să accelerăm asistenţa umanitară, dar nu îmi foloseşte la nimic dacă îmi dai azi cina, iar mâine mă laşi să mor. Trebuie să muncim pentru a face faţă situaţiei imediate şi a găsi o soluţie, dar am fost dezbinaţi în faţa acestei chestiuni şi ne costă scump", a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ne este tot mai evident cit de necesara devine integrarea tuturor in casa noastra comuna numita UE. De unii singuri suntem prada vulturilor .Exista totusi un numar important de cetateni ai Europei care inca sunt nostalgici si care pun bete in roate functionarii UE in regim de accelerat incercind sa subtieze cit pot unitatea cetatenilor din Europa.Nu ii mai putem lasa . A te purta cu manusi fata de un dusman intern nu mai este solutia .

    1. Vad ca doresti o dictatura in stil comunist/stalinist,

      cine ne e cu noi sunt impotriva si trebuie exterminati,

      in tratatele de infiitare/aderare UE, e totul altceva 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb