Dacia Plant Braşov, producător şi furnizor pentru magazine şi farmacii de comprimate, tincturi, pulberi şi siropuri din plante, şi-a promovat directorul de vânzări, Liviu Ungureanu, în postul de director general, urmare a rezultatelor obţinute de acesta în promovarea produselor companiei. Până în 2013, când s-a angajat la Dacia Plant, Ungureanu a lucrat la departamentele de vânzari ale Coca-Cola şi Wrigley.
În primele opt luni ale acestui an, cifra de afaceri Dacia Plant a înregistrat o creştere de 12,5% faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce se traduce printr-o creştere a vânzărilor cu peste 2 milioane de lei. Creşterea a avut la bază adaptarea portofoliului de produse la specificul fiecărui canal de vânzare prin implementarea unui sistem de Product Ranking în funcţie de tipul de client, identificarea nevoilor consumatorilor şi crearea unor produse care ţin seama de aceste nevoi, creşterea sortimentelor de produse şi un trade marketing mai agresiv care a permis evidenţierea la raft a produselor.
Din aprilie 2011 şi până în prezent, postul de director general a fost ocupat de Cosmina Oprea. La acest moment, fostul director general este Partner la Sagentis Consult, firmă de consultanţă pentru afaceri şi management.
Dacia Plant este controlată de Călin Ianţa şi Radu Ionescu.