Buget de 2,7 milioane lei pentru înlocuirea echipamentelor uzate din Reţeaua de Monitorizare a Calităţii Aerului

Andrei Stan
Miscellanea / 28 februarie 2016

Bugetul alocat în acest an din Fondul de mediu pentru înlocuirea echipamentelor uzate ce alcătuiesc Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) se ridică la valoarea de 2,7 milioane de lei, arată datele Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).

Potrivit acestor date, citate de Agerpres, pe lista de achiziţii se află un analizor de particule cu determinare simultană a fracţiilor (PM10 şi PM2.5), 3 panouri externe de informare a publicului, un calibrator portabil), 6 analizoare de dioxid de sulf, 8 analizoare dioxid de azot, 3 analizoare de monoxid de carbon, 4 analizoare de ozon, două analizoare de compuşi organici volatili, 5 seturi de senzori meteo (pentru direcţia vântului, viteza vântului, temperatura, umiditatea, presiunea atmosferică, radiaţia solară şi cantitatea de precipitaţii), echipamente de colectare şi transfer de date (8 calculatoare - data logger pentru achiziţia datelor + software şi 8 modemuri transmisie date).

De asemenea, conform ministerului de resort, pentru acest an se are în vedere realizarea unei revizii generale a reţelei, precum şi reparaţii necesare remedierii defecţiunilor constatate cu furnizarea pieselor de schimb şi aducerea echipamentelor la starea normală de funcţionare, întreţinere preventivă la 3 luni, întreţinere preventivă la 12 luni (care includ şi consumabile) pentru toate echipamentele din cele 8 staţii de monitorizare a calităţii aerului care compun reţeaua locală de monitorizare a municipiului Bucureşti. Valoarea acestor activităţi, pentru perioada 2015-2016, este de 370.000 lei.

MMAP derulează Programul de dezvoltare şi optimizare a Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), din bugetul Fondului pentru mediu, din care face parte şi reţeaua locală de monitorizare a calităţii aerului din municipiul Bucureşti.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) atenţionau, recent, că traficul auto şi şantierele de construcţii sunt principalii poluatori din Bucureşti, iar depăşirile cele mai mari ale calităţii aerului se înregistrează la pulberile în suspensie (PM10).

În acelaşi timp, instituţia aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) precizează că, la ora actuală, staţiile de monitorizare a calităţii aerului "nu funcţionează la întreaga capacitate, dar nici nu sunt oprite complet", urmând ca, în perioada următoare, întreaga Reţea de Monitorizare a calităţii aerului din Municipiul Bucureşti să fie optimizată, iar echipamentele automate de analiză să fie înlocuite complet.

"Datele de calitate a aerului pe anul trecut sunt încă în curs de certificare. După validarea preliminară făcută de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bucureşti, au reieşit depăşiri doar pentru poluantul PM10, pentru care au fost înregistrate mai mult de 35 zile de depăşiri la staţiile Cercul Militar (41 depăşiri) şi Lacul Morii (37 depăşiri). Pentru ceilalţi poluanţi monitorizaţi nu s-au înregistrat probleme deosebite. Staţiile de monitorizare nu funcţionează la întreaga capacitate, dar nici nu sunt oprite complet, în fiecare staţie existând echipamente care funcţionează şi altele care sunt defecte, acestea urmând a fi înlocuite în acest an", subliniază ANPM.

România deţine, în prezent, 142 de staţii fixe de monitorizare a calităţii aerului şi 17 staţii mobile, dispuse în toată ţara prin intermediul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului.

Reţeaua staţiilor care monitorizează calitatea aerului în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov este constituită din opt puncte fixe. Panourile de afişaj, prin care bucureştenii sunt informaţi în timp real despre calitatea aerului, nu reprezintă acelaşi lucru cu staţiile de monitorizare propriu-zise, precizează ANPM, pe propria pagină de internet.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb