"Bugetul de pensii 2009 - deficit de 1-2% din PIB"

Interviu cu fostul ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a revenit la afaceri private, la propria companie - societatea de consultanţă PVB - "singura companie pe care am avut-o vreodată", după cum precizează domnia sa.

Domnul Vlădescu ne informează că se ocupă de proiecte atât private, cât şi guvernamentale, dar nu le precizează din pricina acordurilor de confidenţialitate.

Sebastian Vlădescu ne-a spus că imaginea sa de funcţionar guvernamental este în mare parte eronată, că, de fapt, după 1990, cel mai mult timp s-a ocupat de afaceri şi că nu a lucrat pentru Guvern, punând perioadele cap la cap, decât maximum douăzeci şi patru de luni.

Reporter: Ce face Sebastian Vlădescu în acest moment?

Sebastian Vlădescu: În momentul de faţă am singura companie pe care, de altfel, am avut-o vreodată, care se cheamă PVB. Prin anii "90, principala preocupare când făceai o companie era numele şi o carte de vizită. Între timp am făcut atâtea încât nu mă mai interesează nici cum mă cheamă, nici cum arată cărţile de vizită, singurul lucru care mă interesează este să aibă profit. Acolo, am o oarecare implicare - sunt consultant pe diverse proiecte atât private, cât şi guvernamentale.

Reporter: Ne puteţi preciza proiectele?

Sebastian Vlădescu: Nu pot preciza proiectele pentru că sunt legat prin acorduri de confidenţialitate de cei cărora le furnizez consultanţă.

Reporter: Vlădescu aşteaptă cumva alegerile?

Sebastian Vlădescu: Ca un alegător interesat de soarta României, aşteaptă alegerile.

Reporter: Aţi fost mereu implicat în autoritate...

Sebastian Vlădescu: Nu este adevărat. Am fost din când în când, mult mai rar şi mult mai puţin decât crede lumea. Din 1997 până astăzi, am fost 6 luni în "97, 12 luni în 2000, şi 16-18 luni cât am fost ministru, hai să zicem 24 de luni că am mai stat şi secretar de stat.

Reporter: Miniştrii de Finanţe succesivi ai acestei ţări, înainte să fie miniştri au criticat regimul fiscal al predecesorului, sau, celui existent. Fiecare ministru a criticat regimul fiscal. După aceea, când ajungea ministru al Finanţelor, îl vedeai că în ziua următoare îşi schimba complet dis­cursul.

Sebastian Vlădescu: Dis­curs de politicieni...

Reporter: Eu am avut senzaţia că scaunul de acolo prezintă nişte caracteristici, că undeva în sertare se găsesc nişte informaţii care te lovesc în cap.

Sebastian Vlădescu: Nu este adevărat. Scaunul acela nu are niciun fel de specificitate, de caracteristică. Nu există absolut nicio informaţie nonpublică care să creeze cine ştie ce emoţii.

Cred că 99% din informaţiile pe care le are ministrul finanţelor sunt publice.

Ministrul finanţelor poate să aibă avantajul că le are mai repede decât devin ele publice sau ministrul finanţelor are avantajul că poate crea informaţii publice, dar nu e nimic ascuns.

Nu este nimic dramatic, nu este nimic subteran.

Reporter: Varujan Vosganian spune că Ministerul Finanţelor ar trebui să se numească, în virtutea exerciţiului din ultimul an, Ministerul Dezvoltării Economice, că pune accentul pe investiţii, că are 15-18% din buget...

Sebastian Vlădescu: Este prea puţin timp trecut de la plecarea mea din Minister ca să-mi dau seama dacă măsurile luate de urmaşi, de noul ministru, pot fi sau nu criticate. Până când voi căpăta deplina conştiinţă a faptului că intenţiile domniei sale sunt bune sau rele, mă abţin de la orice fel de declaraţie.

Reporter: Ştiu că urma să se facă un gigant energetic, unde se sugera o implicare a dumneavoastră?

Sebastian Vlădescu: Nu ştiu dacă în facerea lui se sugera implicarea mea, dar în conducerea lui se presupunea clar. Există ideea construirii unei societăţi naţionale de energie electrică. Am fost o singură dată invitat la o pseudodiscuţie pe această temă, mi-am exprimat punctul de vedere. Punctul meu de vedere a fost respins pe deplin în unanimitate şi cu indignare.

Reporter: Aţi vrut şi gazul şi petrolul?

Sebastian Vlădescu: Şi gazul şi petrolul şi acţiunile...

Reporter: Acţiunile?

Sebastian Vlădescu: Acţiunile la "Petrom", la "Muntenia Sud".

Reporter: În ce sens să vrei acţiunile?

Sebastian Vlădescu: Statul are acţiuni rămase; este, în continuare, acţionar cu 20% la "Petrom", cu 40% la "Electrica", la distribuţia de gaz.

Reporter. Şi aţi vrut să faceţi un pachet cu toate? Asta însemna...

Sebastian Vlădescu: Însemna că eu mă duceam la Consiliul de Administraţie al Petrom, în calitate de acţionar cu 20%, şi îl întrebam ce face în România şi de ce nu stă de vorbă mai întâi cu mine, când eu sunt principalul operator român în domeniu şi că din momentul acela vreau să avem o politică comună în domeniul resurselor de petrol şi gaze, o politică care să fie în primul rând dedicată României, neignorând, bineînţeles, interesele acţionarilor.

Reporter: Cum ar fi funcţionat astăzi?

Sebastian Vlădescu: Cum ar fi funcţionat, cred că este o chestiune pe care am fi văzut-o cu timpul. Dar sunt convins că acţionarii care au 20% într-o companie vest-europeană, au multe de spus acolo chiar dacă nu sunt acţionari majoritari.

Reporter: În orice caz au pe cineva în Consiliu.

Sebastian Vlădescu: Acela are un cuvânt, nu au pe cineva în Consiliu care se duce şi tace.

Reporter: Da, dar cuvântul poate fi ignorat.

Sebastian Vlădescu: Nu în orice condiţii poate fi ignorat, poţi să conteşti decizii. Cred că cinci decizii contestate la rând pot crea probleme.

Eu cred că în momentul când două companii solide şi mari se aşează la masă, discuţia se poartă altfel. Şi asta era ideea. Dacă tot vrei să faci o companie românească puternică, fă-o cu adevărat puternică, dă-i resurse, dă-i producţie, dă-i distribuţie, fă-o să aibă un cuvânt de spus în sistem, iar sistemul înseamnă şi "Petrom" şi toţi cei care sunt aici. Şi când te aşezi la masă, nu vine unul şi spune "eu sunt şi vreau nu ştiu ce"; eu sunt o entitate la fel de mare. Tu ai în spate statul german, eu am în spate statul român. Şi de acum încolo, dacă vrei să stăm de vorbă, prima dată stăm noi de vorbă, pe urmă ne ducem la Bruxelles şi vedem ce limbă vorbim acolo; dacă nu vrei să vorbim noi doi aceaşi limbă, poate o vorbesc cu alţii.

Reporter: Actualul ministru al finanţelor merge pe ideea unor parteneriate punctuale.

Sebastian Vlădescu: Fiecare individ are propriile sale opţiuni, care ţin de propriile experienţe şi priceperi.

Reporter: Proiectul conglomeratului mai este "pe tapet"?

Sebastian Vlădescu: Din câte ştiu eu da, propunerea Guvernului este în lucru, dar nu mă ocup de subiect, nu am nicio implicare. În momentul în care am spus de companie integrată cu conducere unică şi fără implicări politice, am devenit extrem de "simpatic" şi am fost trimis acasă.

Reporter: Poate că asta şi urmăreaţi?

Sebastian Vlădescu: Nu! Dacă s-ar face, chiar m-aş duce, ar fi o provocare extraordinară.

Reporter: Se poate spune despre noi că suntem o ţară mediu dezvoltată, în acest moment?

Sebastian Vlădescu: Cred că da. Procesele de modernizare ale industriei româneşti (la servicii, nu putem vorbi de modernizare) sunt extrem de solide şi de profunde. Noi nu le vedem, pentru că tendinţa e aceea de a te pierde în zona spectaculosului, a scandalului, a derizoriului, a mizeriei, dar când iei cifrele şi le pui "de adevăratelea" şi te uiţi la ele, vezi că România, între 2000 şi 2008, a avut o evoluţie economică absolut surprinzătoare, ţinând cont de baza de la care a plecat. Problema noastră este că baza noastră este foarte scăzută. Noi aplicăm nişte modificări pe o bază extrem de scăzută, şi la nivelul productivităţii, şi la nivelul dezvoltării generale. Avem încă problema cu agricultura, pe care nimeni nu are curajul să o trateze cum ar fi trebuit ea tratată.

Reporter: Cum trebuie ea tratată?

Sebastian Vlădescu: Cu duritate europeană, ca să spun aşa. Pentru că nu mai poţi să o tratezi ca în America începutului de secol XX sau ca în Franţa, după al Doilea Război Mondial. Noi avem multe milioane de cetăţeni români, care trăiesc din autoconsum pe proprietăţi extrem de mici şi, în mod cert, neprofitabile, şi care nu vor să renunţe la ele. Am implementat un sistem, am bătut foarte tare impozit pe terenul agricol mare împreună cu sistemul rentei viagere. Sistemul este implementat, numai că, nu cred că aţi auzit de vreun ţăran că nu şi-a plătit impozitul şi nici nu cred că există vreo statistică sau să ştiţi de vreun ţăran care plăteşte rentă viageră. Nici nu cred că ştiţi exact ce este renta viageră sau cum funcţionează...

Reporter: Ce se întâmplă cu recolta excesivă de anul acesta?

Sebastian Vlădescu: Credeţi că mă pricep la toate pe lumea asta...

Reporter: În 1995, a apărut într-o publicaţie că ne confruntăm cu prima criză de supraproducţie. Am avut în 1995 o recoltă bogată. Acum ne vom confrunta cu aceeaşi chestiune. Este ironic să spui că ar fi criză de supraproducţie.

Sebastian Vlădescu: Aceeaşi problemă a lipsei de dezvoltare a agriculturii, în ansamblul ei. Pentru că o agricultură modernă ştie să aprecieze cererea şi oferta, inclusiv pentru anii care vin, există previziuni meteo, discuţii. Este o lume în care ştii dacă trebuie să produci grâu sau ovăz, sau soia, sau altceva. În lumea agriculturii moderne se cam ştie cum funcţionează lucrurile. Plecând de la modelele acestea, există şi paşii următori, care înseamnă piaţa produselor agricole. Deşi nu a fost niciodată desfiinţat din câte ştiu eu, abia acum avem warrantul pentru grâne care funcţionează. Este un mijloc de finanţare care îţi uşurează finanţarea producţiilor viitoare pe baza producţiei trecute. Numai că acest lucru presupune o oarecare sofisticare, pe care nu o au Nea" Ghiţă sau Tanti Leana, care au un hectar. Trebuie să ai nişte sute de hectare, trebuie să ai o exploataţie agricolă cât de cât modernă şi funcţională. Când ajungi la nivele de producţie excesive, să spunem, în anumite ţări ca Franţa, SUA, care au tot timpul criză de supraproducţie, există diverse sisteme de menţinere a preţului. Fie sisteme de preţ minim, fie sisteme de cantităţi maxime. Este o chestiune de bani, până la urmă, să menţii preţul produselor agricole la un anumit nivel. Numai că această menţinere înseamnă un preţ al produsului alimentar final la consumator la un anumit nivel. Nu trebuie uitat lucrul acesta. Nu poţi spune că îl ajuţi pe agricultor şi menţii preţul produselor agricole la un anumit nivel care să-i placă lui, când în spate este şi un consumator final care este mai mult decât agricultor. Acestea sunt sisteme care intră în funcţiune odată cu trecerea timpului şi odată cu creşterea generală a veniturilor şi cu distribuţia lor. Nu ai cum să pui în funcţiune în România, la cât e salariul mediu acum, un sistem care este funcţional în Danemarca, la un salariu mediu care e de 7-8 ori mai mare. Pentru că nu ai cum, nu ai veniturile bugetare care să-ţi permită să faci sistemul să funcţioneze. Iar rămânerea acestora în urmă nu se recuperează, pentru că mâine vine guvernul şi zice că de azi încolo am recuperat. Şi ce facem după ce am recuperat? Mărim pensiile. Hai să mărim pensiile. Şi ne vom da seama peste un an, doi, că de fapt nu am recuperat şi că am mărit pensiile doar ca să avem de unde le reduce. Nu este o mărire dată de substanţa economiei româneşti, e dată de o anumită conjunctură.

Reporter: Vă referiţi concret la mărirea pensiilor?

Sebastian Vlădescu: Ultima mărire de pensii a produs o ruptură între sistem şi fundamentele economiei româneşti. Cifrele spun că în anul 2009 bugetul de pensii va avea un deficit între 1 şi 2% din PIB. Ceea ce de mulţi ani nu s-a mai întâmplat. Ministrul muncii spune că avem un excedent şi că putem să mărim pensiile mai repede, ca să cheltuim repede excedentul şi să devansăm mărirea din 1 ianuarie la 1 septembrie, octombrie. S-o devanseze! Anul ministrului acestuia se va încheia cândva în decembrie 2008...

Reporter: Înţeleg că trebuie să mai aştept ca să mă pronunţ...