Guvernul a adoptat astăzi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2016 al Companiei Naţionale Poşta Română, societate aflată sub autoritatea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, informează un comunicat al Executivului trimis redacţiei.
Compania Poşta Română este operatorul naţional de servicii poştale şi liderul pieţei din ţara noastră, acţionarii fiind statul român prin MCSI care deţine 75% din pachetul total de acţiuni şi "Fondul Proprietatea" care deţine 25% din pachetul total de acţiuni. Bugetul de venituri şi cheltuieli al Companiei a fost elaborat având în vedere direcţiile şi obiectivele cuprinse în Planul de administrare al CN Poşta Română 2015-2019 şi în Planul de Management, respectiv realizarea profitului anual cel puţin la nivelele prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli începând cu 2015 şi menţinerea companiei pe profit operaţional, precizează sursa citată.
Veniturile totale estimate sunt în sumă de 1.175,740 milioane lei, prezentând o creştere cu 6,6% faţă de anul 2015. "Aceasta este determinată de creşterea veniturilor de exploatare cu 5,4%, în principal ca efect al creşterii veniturilor din producţia vândută", se arată în comunicat. Veniturile au fost prognozate având în vedere beneficiile aduse din poşta de scrisori, care prezintă o creştere cu 11,0%, venituri din colete (creştere cu 0,7%), venituri din serviciul de confirmare de primire (majorare cu 8%), venituri din servicii ramburs (majorare cu 9,9%), de livrare specială (cu 8,5%) şi serviciul express (cu 12,6%).
Cheltuielile totale sunt estimate la 1.171,740 milioane lei, în creştere cu 3,5% faţă de realizările anului trecut. Majorarea se datorează creşterii cheltuielilor de exploatare, mai mari cu 2,2%, precum şi creşterii cheltuielilor financiare cu 85,9%. De asemenea, cheltuielile cu personalul reprezintă 796,761 milioane lei, cu 1% mai mari faţă de cele realizate anul trecut, în condiţiile în care societatea estimează un număr de 26.370 salariaţi la sfârşitul anului 2016. Compania a prevăzut investiţii de 65,322 milioane lei, precizează Guvernul.
Profitul brut estimat pentru 2016 este de 4 milioane lei.
Societatea are prevăzute plăţi restante de 79 milioane lei, cu 21,7% mai mici decât cele realizate anul trecut, şi creanţe restante de 66,553 milioane lei, cu 12% mai mici faţă de cele realizate la sfârşitul anulului 2015.