Fabricantul austriac de oţel Voestalpine urmează să investească într-o fabrică de 7 miliarde la Marea Neagră, România şi Bulgaria fiind într-o competiţie acută pentru amplasarea uzinei austriece pe teritoriul său, potrivit cotidianului Der Standard. "O competiţie aprigă se dă între statele Mării Negre, pentru atragerea fabricii de oţel Voestalpine. Bulgaria şi România se luptă cu precădere pentru această investiţie, care între timp a fost reevaluată la 7 miliarde de euro. Ucraina este de asemenea luată în calcul, cu portul Pivdeni din regiunea Odesa, mai ales din perspectiva condiţiilor ecologice tot mai dure pentru statele UE. Şi Turcia se află pe listă, dar nu este printre favorite", scrie Der Standard.
Bulgarii încearcă să-i atragă pe austrieci în apropierea localităţii Belene, unde Rusia ar urma să construiască o centrală nucleară funcţională începând cu 2013, când şi-ar deschide porţile şi oţelăria, Sofia promiţând energie electrică mai ieftină celor de la Voestalpine. "Sofia îşi doreşte acest contract cu orice preţ, spun surse diplomatice din Bucureşti. Uzina ar angaja 10.000 de persoane şi ar permite crearea altor 15.000 locuri de muncă în zonă. Iar un manager Voestalspine familiarizat cu investiţia este de părere că "bulgarii sunt cei mai agresivi" ", scrie cotidianul austriac.
"România este atractivă mai ales datorită industriei auto în plin avânt. Şi infrastructura este văzută ca un avantaj - săptămâna trecută cancelarul Alfred Gusenbauer şi omologul său Călin Popescu Tăriceanu au căzut de acord asupra extinderii căii de transport pe Dunăre, un lucru important pentru Voestalpine", informează Der Standard.
Furnizarea de energie electrică de către ţara-gazdă nu joacă un rol central în alegerea locaţiei, a declarat purtătorul de cuvânt al Voestalpine, Gerhard Kürner. Mai importante ar fi logistica (mai ales portul), furnizarea de materii prime şi infrastructura, a spus Kürner.
Voestalpine intenţionează să acopere până la 5,4 milioane de tone de oţel din necesarul de peste 50 milioane de tone de care va fi nevoie în regiunea Mării Negre în următorii 10 ani, potrivit studiilor de piaţă. Decizia privind ţara care va găzdui această fabrică se va lua în toamnă, după ce în vară vor fi selectate trei din cele zece ţări care s-au arătat interesate până în prezent.