Deprecierea leului şi scăderea acţiunilor la Bursă, consecinţe fireşti ale crizei financiare de pe pieţele internaţionale, i-au băgat, într-un final, în starea de alertă în care intrase Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe premierul Călin Popescu Tăriceanu, dar şi pe ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian.
Iniţial, premierul susţinea că economia ţării noastre nu este expusă major la efectele crizei financiare de pe pieţele internaţionale. Justificabil, în condiţiile în care guvernarea sa aruncă în "dreapta" şi mai ales spre "stânga" pesedistă cu pomeni electorale, iar economia trebuie să reziste în orice situaţie, mai ales că a înregistrat performanţe bune anul acesta, iar electoratul trebuie să înţeleagă acest fapt, înainte de alegeri.
Aflat, ieri, în vizită la Bruxelles, pentru o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şeful Guvernului pare că s-a răzgândit.
De fapt, se pare că abia acum a luat contact cu criza financiară întrucât întreaga zonă este afectată. Premierul a declarat că situaţia de criza financiară din SUA va avea cu certitudine un impact asupra investiţiilor şi, implicit, asupra dezvoltării economice a ţării noastre şi a apreciat că nu există semnale de slăbiciune la nivelul sistemului bancar românesc.
Şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat ieri că România trebuie să fie în alertă şi să supravegheze atent sistemul bancar. Totuşi, domnia sa consideră că "România a absorbit şocurile crizei financiare şi ele nu se regăsesc în economia reală". Ministrul a atras atenţia însă că "orice derapaj în acest moment ar fi foarte greu de gestionat". Varujan Vosganian a explicat: "Investiţiile străine nu au fost afectate. Criza la nivel global a făcut România şi mai atractivă, investiţiile străine accelerându-se în ţara noastră unde ritmul de creştere economică se menţine ridicat. Investiţiile şi evoluţia exporturilor sunt singurele modalităţi prin care România îşi poate gestiona eficient deficitul de cont curent. În 2008, deficitul de cont curent estimat este de 13,5% din PIB comparativ cu nivelul de peste 14% din PIB înregistrat în 2007. Pentru 2009, prevedem o creştere a exporturilor cu 5-6 la sută peste creşterea importurilor, ceea ce va duce la un deficit de cont curent de circa 12 la sută din PIB". Ministrul a mai susţinut, citat de Agerpres, că dacă ţara noastră nu se va hazarda în creşterea împrumuturilor de tip ipotecar prin băncile comerciale, criza de pe pieţele internaţionale ne-ar putea evita. Şi cum un strop de campanie electorală nu strică, Varujan Vosganian a precizat că "România are o politică fiscală bună".
1. bre
(mesaj trimis de ghici cine în data de 01.10.2008, 10:34)
bre mereu nimeresti titlurile