Bunescu, BRD: "Băncile au fost prezentate deseori ca inamic public"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 martie 2013

Bunescu, BRD: "Băncile au fost prezentate deseori ca inamic public"

Sistemul bancar ar trebui să reclădească în primul rând relaţia de încredere dintre clienţi şi bănci în ceea ce priveşte creditarea, încredere care a fost erodată sever în cei patru ani de criză, a declarat joi directorul general adjunct al BRD-Groupe Societe Generale, Petre Bunescu.

"În materie de creditare cred că ar trebui să reclădim încrederea. Din nefericire, criza aceasta de patru ani de zile a erodat sever capitalul de încredere între bănci şi clienţii lor. (...) Constatarea amară pe care o fac este că, din păcate, băncile au fost prezentate deseori ca inamicii publici, cei care nu vor decât să păcălească clienţi, să se îmbogăţească şi vă imaginaţi că o asemenea ofesivă asupra capitalului de încredere reciprocă între clienţi şi bănci face aproape cu mare dificultate reluarea realmente a relaţiilor de creditare", a afirmat Bunescu la o conferinţă pe tema administrării riscului organizată la BNR, potrivit Mediafax.

El s-a declarat convins că nimeni nu şi-a imaginat în septembrie-octombrie 2008 că această criză va dura în România mai bine de patru ani, şi că va afecta foarte mult performanţa creditării în sistemul bancar. Bunescu a reamintit că anul trecut ponderea creditelor neperformante a depăşit 18% în sistemul bancar.

"Din 100% portofoliu de credite să ai, ca o medie, cam 18% credite care nu mai produc nimic, la care nu se mai încasează aproape nimic, cum să asiguri primenirea creditării? Pentru că noi, băncile, suntem intermediari, atragem resurse de pe piaţă şi le dăm în creditare. Dacă o bună parte din resursele avansate în creditare nu se mai întorc, deci 18% nu mai ai acel serviciu al datoriei, vă puteţi lesne imagina că motoarele astea de creditare se frânează", a spus directorul BRD.

Bunescu a menţionat că aceste cos-turi se regăsesc în bilanţul băncilor, amintind recordul negativ al situaţiei financiare din sistemul bancar de anul trecut, cu peste două miliarde lei pierderi, după standardele internaţionale de raportare financiară. "deci după toate regulile comparabile cu alte ţări".

El a recunoscut că la creditele pentru populaţie băncile au avut în perioada de expansiune economică excesele, nepriceperea şi entuziasmul lor, însă spune că în general problema creditelor neperformante la retail banking este în bună măsură soluţionată prin provizionare sau scoatere din bilanţ.

"Problema care apare în continuare şi apasă foarte greu asupra gesiunii creditelor şi a riscurilor aferente rămâne creditarea acordată companiilor. Nu mă refer la marile companii. Aceastea, din fericire, au traversat ceva mai bine perioada de criză, (...) însă IMM-urile au fost cel mai sever lovite. Segmentul acesta înregistrează la nivelul sistemului bancar cele mai multe credite neperformante", a mai spus oficialul BRD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb