Burduja: "Dacă totul decurge conform planului, la finalul anului vom avea încă 1.700 MW în sistem"

R.S.
Politică / 4 septembrie

Burduja: "Dacă totul decurge conform planului, la finalul anului vom avea încă 1.700 MW în sistem"

Noi capacităţi de producere a energiei electrice, de 1.373 MW, ar urma să fie puse în funcţiune până la finele anului, ceea ce înseamnă că în 2024 vom avea încă 1.700 MW în sistem, adică de trei ori mai mult ca în 2023 şi de 30 de ori mai mult ca acum doi ani, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

"În ceea ce priveşte proiectele în curs, câteva date, cred interesante. În 2024, până acum, s-au pus în funcţiune 292 de megawaţi, solar 228, stocare, au început să apară primele capacităţi de stocare în baterii, 36 de megawaţi, biogaz 3 megawaţi şi hidrocarburi, o centrală pe gaz, antreprenor privat, de 25 de megawaţi. Până la finalul acestui an, ne aşteptăm să putem pune în funcţiune alte capacităţi, care însumează încă 1.373 de megawaţi. Deci, dacă totul decurge conform planului, la final de 2024 vom avea încă 1.700 de megawaţi în sistem, ceea ce este cam de trei ori mai mult decât anul trecut şi de vreo 30 de ori mai mult decât cu doi ani înainte. Asta înseamnă că în sectorul energetic românesc toate investiţiile, programele europene pe care noi le-am pus în funcţiune, în operă, dau roade. Încep să se vadă aceste noi capacităţi", a explicat Burduja.

Printre proiectele importante, el a menţionat din nou Grupul 5 de la Rovinari, "o investiţie aşteptată de peste 10 ani de zile", care, conform evaluării de miercuri, are şanse să fie pus în funcţiune până la finalul acestei luni, conform Agerpres.

"Înseamnă 330 de megawaţi pentru Sistemul Energetic Naţional, o contribuţie deosebit de importantă", a spus ministrul.

Pe zona de hidrocarburi, ministrul a vorbit despre "mult aşteptata" investiţie de la Iernut, pentru care există un grafic de la antreprenorul Duro Felguera şi, în acest moment, proiectul are şanse să fie pus, cel puţin parţial, în funcţiune anul acesta.

"Faţă de graficul iniţial asumat de antreprenori, sunt anumite întârzieri. Obiectivul nostru în acest moment este de a pune în funcţiune cel puţin jumătate din termocentrala de la Iernut anul acesta", a subliniat ministrul Energiei.

El a reamintit o altă investiţie importantă, din Fondul româno-kazah, şi anume centrala în cogenerare de la Midia, unde lucrările sunt finalizate într-o proporţie foarte mare, aproape de 95%. Acolo vor fi până la 70 de MW, "un grup pe gaz, flexibil, grup foarte necesar".

Totodată, Sebastian Burduja a semnalat că se vede foarte clar o evoluţie spectaculoasă în zona de panouri fotovoltaice, de unde se aşteaptă încă 683 de MW până la finalul acestui an, la care se adaugă cei 228 deja puşi în funcţiune.

"Vă daţi seama? Înseamnă aproape 1.000 de megawaţi solari nou-nouţi de anul acesta. Eolian, ceva mai puţin, 76 de megawaţi până la finalul anului şi, foarte important, încă 84 de megawaţi stocare. Sunt proiecte avansate, ceea ce înseamnă că la finalul acestui an avem toate şansele să avem undeva la 110 megawaţi stocare capacităţi puse în funcţiune anul acesta. Stocare în baterii", a punctat ministrul Energiei.

Acesta a adăugat că ministerul se află în ultima fază de evaluare cu apelul din PNRR de 80 de milioane de euro pentru stocarea în baterii şi că, din analiza făcută, proiectele care se vor califica la faza de contractare însumează undeva la 1.500 de MWh.

"Puteţi împărţi la doi, dacă vreţi să vedeţi aproximativ puterea instalată. Deci, vom avea, iată, într-un an, un an şi jumătate, încă 750-800 de megawaţi în baterii în România, ceea ce este într-adevăr cea mai mare nevoie a sistemului", a spus Sebastian Burduja, scrie Agerpres.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Vorbe de alegeri.

    Tarnita Lapusesti??? 

    Cata prostie! Cum poti sa spui ca fotovoltaicele sunt "green" cand ele stau pe zeci de mii de hectare pe care ar putea fi (printre alte verzaciuni) padure? Ce sa mai spunem de subventiile exagerate pe care le incaseaza, sau despre faptul ca nu produc nimic, in medie, 50% din zi!

    SI preturile la energie de ce nu scad?

    Apar noi capacitati de productie si noi cresteri de preturi!ceva da cu virgula,politrucule.o sa ne lasati in bezna cu rahaturile vostre "verzi",green dealuri si alte fantasme ale ursulei si eco-teroristilor neomarxisti.miile voastre de Mw sunt ZERO cand nu e vant si lumina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb