Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut vineri, după ce Departamentul Muncii din SUA a anunţat date dezamăgitoare privind posturile noucreate în luna mai.
Titlurile companiei petroliere franceze "Total" SA au pierdut 0,1%, atingând 42,30 euro. "Total" a lansat pregătirile pentru vânzarea diviziei sale de chimicale şi echipamente "Atotech", care ar putea fi evaluată la circa 3 miliarde de euro, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de presa străină.
Acţiunile grupului auto german "Volkswagen" AG s-au depreciat cu 3,5%, la 135,60 euro. Compania a anunţat, vineri, că a primit aprobarea pentru rechemarea în service a 800.000 din cele 8,5 milioane de vehicule afectate de scandalul motoarelor trucate în Europa.
De menţionat că, la finele săptămânii trecute, preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile, Dieter Zetsche, a declarat că, anul acesta, avansul vânzărilor auto pe piaţa europeană va fi de 5%, la 14 milioane de unităţi, faţă de o creştere de 2%, previzionată în ianuarie.
Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare grup siderurgic din lume, au urcat cu 1,6%, la 4,59 euro. Compania i-a cerut băncii italiene de stat "Cassa Depositi e Prestiti" să-i sprijine oferta pentru oţelăria "Ilva", anunţă cotidianul Il Sole 24.
Indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 1%, la 4.421,78 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - tot cu 1%, la 10.103,26.
La New York, acţiunile au coborât, de asemenea din cauza datelor anunţate de Departamentul Muncii: 38.000 de posturi create în mai, în SUA (cea mai mică creştere din septembrie 2010 până acum).
Titlurile "JPMorgan Chase & Co." s-au depreciat cu 1,8%, la 64,64 dolari. Investitorii şi-au redus aşteptările privind o majorare a dobânzii cheie de către banca centrală americană (Fed) luna aceasta, din cauza evoluţiei pieţei muncii.
Acţiunile băncii de investiţii "Morgan Stanley" au coborât cu 2,7% la 56,54 dolari, iar cele ale "Goldman Sachs Group" Inc. - cu 2,3%, la 155,67 dolari.
Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,3%, la 2.099,13 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,2%, la 17.807,06.
În Asia, acţiunile au urcat vineri, în aşteptarea datelor privind situaţia locurilor de muncă din SUA (aceste pieţe s-au închis înainte ca administraţia americană să anunţe datele menţionate).
Titlurile "Fast Retailing" Co., retailer nipon, au crescut cu 6,9%, la 30.120 yeni, după ce acesta a anunţat că vânzările diviziei sale locale Uniqlo au sporit cu 5,9% în mai, în ritm anual. Avansul este cel mai important din ianuarie până în prezent.
Acţiunile "Takata" Corp. s-au apreciat cu 1,6%, la 435 yeni. Bain Capital şi PAG Asia Capital evaluează ofertele pentru compania afectată de scandalul airbag-urilor cu probleme, conform unor surse apropiate situaţiei.
Titlurile producătorului auto "Toyota Motor" Corp. au câştigat 0,1%, atingând 5.675 yeni. Compania a suspendat vineri, pentru trei zile, producţia la trei fabrici din Japonia.
În Singapore, acţiunile "Noble Group" Ltd. au scăzut cu 13,3%, la 0,26 dolari singaporezi. Traderul de materii prime a aprobat o ofertă de drepturi pentru obţinerea a 500 de milioane de dolari.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a urcat cu 0,5%, la 16.642,23 puncte, Straits Times al celei din Singapore - tot cu 0,5%, la 2.809,23.