BURSELE DIN LUME Bursele europene, stimulate de aprobarea austerităţii în Grecia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 14 februarie 2012

Bursele europene, stimulate de aprobarea austerităţii în Grecia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, după ce parlamentarii greci au aprobat măsurile de austeritate necesare obţinerii unui nou sprijin financiar extern.

Titlurile "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă, au câştigat 11,2%, ajungând la 2,98 euro. Tot pe piaţa elenă, acţiunile "EFG Eurobank Ergasias" SA s-au apreciat cu 23%, la 1,08 euro, iar cele ale "Alpha Bank" AE - cu 18%, la 1,71 euro.

Acţiunile "Commerzbank" AG, a doua bancă din Germania, au urcat cu 4,8%, la 2,12 euro, iar cele ale UBS AG, cea mai mare bancă elveţiană, cu 2,2%, la 13,01 franci. Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au înregistrat un avans de 3,2%, la 35,59 pence.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră la nivel mondial, au crescut cu 2,2%, la 3.855 pence, iar cele ale "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră din lume, cu 1,6%, la 2.090 pence. În acelaşi domeniu, titlurile "Anglo American" Plc s-au apreciat cu 2,8%, la 2.823 pence, iar acţiunile "Kazakhmys" Plc - cu 3,4%, la 1.162 pence.

Acţiunile companiei de telefonie "Cable & Wireless Worldwide" Plc au crescut cu 34%, la 26,47 pence, după ce operatorul britanic de telefonie mobilă "Vodafone Group" Plc a informat că este interesat să lanseze o ofertă pentru aceasta. Potrivit Sunday Times, care nu citează sursa informaţiei, "Vodafone" ar putea oferi 700 de milioane de lire sterline (1,1 miliarde dolari) pentru "Cable & Wireless Worldwide".

Titlurile "Alcatel-Lucent", cel mai mare producător francez de echipamente de telefonie, au avut un curs de 1,65 euro, mai mic cu 2,1% faţă de ultima zi a săptămânii trecute. "Société Générale" SA a îndemnat la vânzarea acţiunilor "Alcatel-Lucent".

La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 1%, la 5.909,80 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 3.374,78, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 6.740,97.

SUA, pe curs pozitiv

Aprobarea planului de austeritate de către Grecia a adus creşteri şi pe pieţele americane, în deschiderea de ieri.

Titlurile "Bank of America" Corp., a doua bancă din SUA, au urcat cu 2,5%, la 8,27 dolari, iar cele ale "Citigroup" Inc., a treia instituţie de credit din Statele Unite, cu 1,7%, la 33,47 dolari. Acţiunile celei mai mari bănci americane, "JPMorgan Chase & Co.", au câştigat 1,5%, afişând un preţ de 38,16 dolari.

Acţiunile "Alcoa" Inc., cel mai mare producător de aluminiu din SUA, s-au apreciat cu 1,2%, la 10,41 dolari, iar titlurile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, cu 1%, la 45,38 dolari. Acţiunile "Barrick Gold" Corp., cea mai mare companie din sectorul producţiei mondiale de aur, au consemnat un avans de 0,7%, la 48,49 dolari.

La ora 09.45, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,7%, la 1.351,33 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,4%, la 12.854,90, Nasdaq Composite - cu 0,8%, la 2.926,38.

Creşteri şi în Asia

În Asia, acţiunile au urcat ieri, după ce Parlamentul elen a aprobat măsurile de austeriate.

Titlurile companiei miniere "Fortescue Metals Group" Ltd. au crescut cu 5%, la 5,5 dolari australieni, ca urmare a avansului cotaţiilor metalelor. În plus, Aus-tralian Financial Review a informat, citând surse anonime, că "Teck Resources" Ltd. din Canada a cumpărat, probabil, o participaţie la producătorul australian de minereu de fier.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră la nivel mondial, au câştigat 1%, ajungând la 36,66 dolari australieni. Titlurile "Aluminum Corp. of China" Ltd. s-au apreciat cu 0,5% pe piaţa din Hong Kong, la 4,19 dolari HK.

Acţiunile producătorului nipon de utilităţi "Tokyo Electric Power" Co. au urcat cu 0,5%, la 201 yeni. Guvernul de la Tokyo a decis să acorde un sprijin financiar de 8,9 miliarde dolari pentru compensaţiile pe care societatea trebuie să le plătească în urma accidentului nuclear de la Fukushima, produs anul trecut, după cutremurul din luna martie.

Titlurile "Fanuc" Corp., producător japonez de roboţi industriali, au înregistrat un avans de 2,2%, la 13.210 yeni, iar cele ale companiei auto "Mazda Motor" Corp., care obţine aproape 18% din vânzări în Europa, au urcat cu 1,4%, la 147 yeni.

Acţiunile "Sumitomo Mitsui Construction" Co. au scăzut cu 19%, la 86 de yeni, acesta fiind cel mai important declin din noiembrie 2000 până în prezent. Contractorul cu activităţi în domeniul construcţiilor a informat că, în primele nouă luni din acest an fiscal, şi-a redus profitul net cu 79%, la 252 milioane de yeni, din cauza preţurilor mari de pe piaţa petrolului şi a aprecierii monedei japoneze. Totodată, "Sumitomo Mitsui Construction" a anunţat că acţionarul său majoritar, "Daiwa Securities SMBC Principal Investments" Co., vrea să vândă 68,1 milioane de acţiuni deţinute la compania de construcţii.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,6%, la 8.999,18 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,9%, la 4.285,13, Hang Seng al pieţei din Hong Kong - cu 0,5%, la 20.887,40.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb