Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut, în majoritate, în ultima zi a săptămâ-nii trecute, pe fondul temerilor generate de creşterea inflaţiei în China. O influenţă negativă asupra pieţelor din regiune a avut-o şi informaţia privind avansul neaşteptat al deficitului comercial al SUA.
Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, s-au depreciat cu 2,7%, la 2.075 pence, iar cele ale "Rio Tinto" Plc, a doua societate de profil la nivel mondial, cu 1,2%, la 3.468 pence.
Acţiunile "UniCredit" SpA, cea mai mare bancă din Italia, au scăzut cu 0,4%, la 4,28 euro, dar cele ale "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA au crescut cu 0,5%, la 29,79 eurocenţi. Italia a vândut obligaţiuni de 5 miliarde euro, vineri, la cel mai mic randament din ultimii trei ani.
Titlurile producătorului francez de utilităţi "Electricité de France" SA (EDF) au pierdut 1,6%, ajungând la 13,66 euro. Compania poartă discuţii pentru un parteneriat cu "Guang-dong Nuclear Power Holding" din China, în vederea construirii unor centrale nucleare în Marea Britanie, anunţă Wall Street Journal.
Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă din Elveţia, au urcat cu 1,4%, la 15,85 franci. Patru foşti executivi UBS au negat că au avut cunoştinţă despre manipularea dobânzilor Libor în perioada mandatelor lor, insistând că nu au realizat că mecanismul de stabilire a acestui indicator este în vizorul autorităţilor decât atunci când nu au citit în ziare.
Titlurile "Banco Santander" SA, cea mai mare bancă din Spania, au consemnat un avans de 1,7%, la 6,59 euro. Banca estimează că profitul său se va redresa în 2013, după ce rata creditelor sale neperformante va atinge un vârf, în primul semestru din acest an, potrivit preşedintelui instituţiei Emilio Botin.
Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 6.121,58 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,1%, la 3.706,02, FTSE MIB al Bursei din Milano - cu 0,3%, la 17.502,39.
• Fluctuaţii în SUA
Acţiunile de pe pieţele americane au oscilat, vineri, pe fondul datelor anunţate de China în privinţa inflaţiei.
Titlurile societăţii financiare "American Express" Co. (AmEx) au crescut cu 0,7%, la 61,24 dolari. Compania vrea să elimine 5.400 de locuri de muncă, respectiv 8,5% din personal în cadrul unei măsuri care o va costa 400 de milioane de dolari în ultimul trimestru fiscal.
Acţiunile producătorului de avioane "Boeing" Co. au scăzut cu 2,5%, la 75,16 dolari. Compania va elimina peste 40% din posturile de la fabrica sa din El Paso, Texas, respectiv 160 de locuri de muncă, în condiţiile în care administraţia SUA taie chetuielile publice destinate apărării.
Titlurile companiei auto "General Motors" Co. s-au depreciat cu 0,3%, la 30,36 dolari. Societatea va angaja aproape 1.000 de persoane în sectorul IT, anul acesta, pentru un nou centru pe care îl va deschide într-o suburbie de lângă Atlanta.
Indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,07 puncte, la 1.472,05 puncte, Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,1%, la 13.488,43, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 3.125,64.
• Scăderi în Asia
În Asia, acţiunile au scăzut, ca urmare a anunţului privind accelerarea inflaţiei în China, respectiv al celui referitor la pachetul de stimulente economice lansat de Japonia.
Titlurile "Agile Property Holdings" Ltd., dezvoltator imobiliar din China, au coborât cu 3,1% pe piaţa din Hong Kong, la 11,24 dolari HK. În acelaşi sector, acţiunile "China Overseas Land & Investment" Ltd. s-au depreciat cu 1%, la 24,60 dolari HK, iar cele ale "Guangzhou R&F Properties" Co. - cu 3%, la 14,10 dolari HK.
Acţiunile "Sydney Airport" au pierdut 5,5%, ajungând la 3,08 dolari australieni. "Morgan Stanley" a informat că ar putea vinde acţiuni "Sydney Airport".
Titlurile "United Breweries" Ltd, producător indian de bere, au consemnat un declin de 5%, la 813,25 rupii. Conform Economic Times, autoritatea pieţei de capital din India i-ar putea cere companiei britanice "Diageo" Plc să modifice oferta de preluare a 53,4% "United Breweries", în sumă de 2 miliarde dolari.
Acţiunile producătorului nipon de televizoa-re "Sharp" Corp. au crescut cu 13%, la 330 yeni, după ce cotidianul Mainichi a anunţat că societatea va obţine un profit operaţional record.
Titlurile producătorului nipon de electronice "Panasonic" Corp. s-au apreciat cu 4,2%, la 551 yeni, iar cele ale producătorului de aparate foto digitale "Canon" Inc. - cu 2,3%, la 3.370 yeni.
Acţiunile producătorului de electronice "Sony" Corp. au câştigat 1,6%, ajungând la 983 de yeni. "Sony" ia în considerare vânzarea uneia dintre clădirile sale principale de birouri din Tokyo, la aproape doi ani de la finalizarea acesteia, întrucât urmăreşte să accelereze înstrăinarea activelor non-esenţiale ca să obţină lichidităţi, conform unei surse apropiate situaţiei.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,4%, la 23.264,07 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 0,3%, la 4.709,48, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a urcat cu 1,4%, la 10.801,57.