BURSELE DIN LUME Investitori precauţi în Europa

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 15 martie 2017

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs negativ ieri, traderii fiind precauţi înaintea alegerilor din Olanda şi a reuniunii de politică monetară a Federal Reserve din SUA.

Titlurile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW) au scăzut cu 0,9%, la 83,36 euro. Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a solicitat informaţii din partea diviziei de leasing a grupului german BMW, în 2016, despre modul în care tratează militarii care au restanţe la plata ratelor de leasing pentru automobile, potrivit unor documente obţinute de Bloomberg.

Acţiunile "Engie" SA, cea mai mare companie franceză de utilităţi, s-au depreciat cu 1,9%, la 12,39 euro. Compania ia în considerare depunerea unei oferte pentru "Innogy" SE, divizia de energie regenerabilă a grupului german RWE AG.

Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din lume, s-au apreciat cu 0,2%, la 145,90 euro. Compania aşteaptă o creştere uşoară a veniturilor în acest an, comparativ cu nivelul record din 2016, de 217,3 miliarde de euro.

La ora 16.16 (ora României), indicele CAC 40 al pieţei din Paris a scăzut cu 0,6%, la 4.967,40 puncte, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 11.974,17.

În SUA, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, ca urmare a declinului preţului petrolului.

Titlurile grupului petrolier "Chev-ron" Corp. s-au depreciat cu 1,5%, la 107,70 dolari, iar cele ale "ConocoPhillips" - cu 2,6%, la 44,63 dolari.

La ora 10.08, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,4%, la 2.364,22 puncte, Dow Jones Indus-trial Average - cu 0,2%, la 20.836,69.

Pe pieţele din Asia, cele mai multe dintre acţiuni au crescut ieri, după ce premierul indian Narendra Modi a câştigat alegerile din ţară.

Titlurile "Hanon Systems", producător de componente auto din Coreea de Sud, au urcat cu 8,1%, la 9.200 woni, iar cele ale rivalului "Mando" Corp. - cu 3,2%, la 256.500 woni, după ce, luni, gigantul american al cipurilor "Intel" Corp. a decis să cumpere compania israeliană de tehnologie "Mobileye", pe 15,3 miliarde de dolari.

Acţiunile "ICICI Bank" Ltd. din India s-au apreciat cu 6,2%, la 287,25 rupii, iar cele ale companiei farmaceutice "Sun Pharmaceutical Industries" Ltd. - cu 3,7%, la 708,20 rupii.

Indicele Kospi al Bursei din Seul a urcat cu 0,8%, la 2.133,78 puncte (cel mai ridicat nivel din mai 2015), iar S&P BSE Sensex al pieţei din Mumbai - cu 1,7%, la 29.442,63.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb