BURSELE DIN LUME Optimism pe pieţele din Europa, privind perspectivele economice

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 26 ianuarie 2017

Optimism pe pieţele din Europa, privind perspectivele economice

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, investitorii pariind pe perspective mai solide de creştere a economiei regiunii.

Titlurile "Banco Santander" SA din Spania s-au apreciat cu 4,3%, la 5,38 euro, după ce aceasta a anunţat rezultate financiare peste aşteptări pentru ultimul trimestru din 2016.

Acţiunile grupului bancar italian "Intesa Sanpaolo" SpA au crescut cu 0,3%, la 2,30 euro. Banca ar putea lansa o majorare de capital de 12 miliarde de euro rezervată acţionarilor "Assicurazioni Generali" SpA, ca parte a potenţialei preluări a companiei de asigurări, a anunţat publicaţia italiană Il Messaggero.

Titlurile "Generali" au urcat cu 0,5%, la 15,50 euro.

Acţiunile grupului petrolier austriac OMV AG au câştigat 1,6%, ajungând la 33,71 euro. OMV a semnat un memorandum de înţelegere cu compania iraniană "Dana Energy" privind cooperarea în proiecte petroliere upstream derulate în Iran.

Titlurile companiei franceze de utilităţi "Electricite de France" SA (EDF) au înregistrat un plus de 0,5%, la 9,65 euro. EDF a votat pentru începerea procesului de închidere a celei mai vechi centrale nucleare din lume - Fessenheim -, după ce a acceptat planul de compensaţii al Guvernului de la Paris.

La ora 16.20 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a cresut cu 0,8%, la 19.646,80 puncte, IBEX 35 al Bursei din Madrid - cu 1,9%, la 9.560,50.

În Statele Unite, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, în special cele ale producătorilor de materiale de construcţii, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat, din nou, că vrea să ridice un zid la graniţa cu Mexic.

Titlurile "Vulcan Materials" Co., cel mai mare furnizor american de nisip şi pietriş (după valoarea de piaţă), s-au apreciat cu 1,9%, la 134,80 dolari. Acţiunile "Martin Marietta Materials" Inc., producător de ciment, au urcat cu 2,4%, la 240,05 dolari, iar cele ale "Eagle Materials" Inc. - cu 3,6%, la 108,01 dolari.

La ora 10.00, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,5%, la 2.290,95 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,6%, la 20.032,30.

În Asia, acţiunile au crescut ieri, investitorii fiind mai optimişti cu privire la evoluţia economiei regiunii.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au urcat cu 3,3%, la 27,89 dolari australieni. Compania a raportat majorarea producţiei sale de minereu de fier.

Acţiunile "Rio Tinto" Ltd., rivalul mai mic al BHP, au câştigat 3,8%, ajungând la cel mai ridicat nivel al ultimilor doi ani şi jumătate: 67,23 dolari australieni. "Rio" vinde o parte din operaţiunile sale cu cărbuni către o companie chineză, pe 2,45 miliade dolari.

Titlurile companiei aeriene japoneze "ANA Holdings" Inc. au crescut cu 1,2%, la 326,9 yeni. Conform publicaţiei Nikkei, operatorul de transport îşi va majora profitul operaţional.

Acţiunile companiei auto nipone "Toyota Motor" Corp. au consemnat un avans de 1,9%, la 6.706 yeni. "Toyota" a anunţat că va investi 600 de milioane de dolari şi va crea 400 de locuri de muncă la fabrica sa din Statele Unite.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo s-a apreciat cu 1,4%, la 19.057,50 puncte, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,4%, la 5.671,52.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb