BURSELE DIN LUME Pieţele europene continuă să crească

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 8 aprilie 2021

Pieţele europene continuă să crească

Bursele din Europa au crescut uşor ieri, pe fondul speranţelor de redresare economică, bazate pe campaniile de vaccinare din regiune şi pe stimulentele guvernamentale.

Euronext Paris

- Titlurile grupului bancar francez Societe Generale SA au câştigat 0,4%, ajungând la 22,74 euro la ora locală 16.10. Banca a anunţat că a intrat în negocieri exclusive cu managerul de active Amundi SA pentru a-i vinde cea mai mare parte din divizia sa de administrare a activelor Lyxor, în cadrul unei tranzacţii de 825 milioane de euro în numerar, care face parte din eforturile băncii franceze de a-şi majora profiturile. În acest context, acţiunile Amundi au urcat cu 3,3%, la 72,70 euro la ora 16.10.

- Tot pe piaţa bancară, acţiunile BNP Paribas SA au înregistrat un avans de 0,4%, la 52,15 euro la ora 16.12, cele ale Credit Agricole SA - de 0,4%, la 12,50 euro.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,2%, la 6.140,32 puncte la ora 16.13.

London Stock Exchange

- Titlurile grupului petrolier anglo-olandez Royal Dutch Shell Plc au urcat cu 1,2%, la 1.442 pence la ora 15.29, după ce acesta a informat că aşteaptă să obţin primul profit din extracţia de ţiţei de după izbucnirea pandemiei.

- Acţiunile companiei petroliere BP Plc au urcat cu 2,3%, la 306,85 pence la ora 15.30.

- Titlurile companiei aeriene irlandeze low-cost Ryanair Holdings Plc au crescut cu 0,03%, la 16,80 euro la ora 15.30. Operatorul de transport şi-a redus estimările de pierderi anuale.

- Indicele FTSE 100 a crescut cu 1%, la 6.890,89 puncte la ora 15.32.

New York Stock Exchange

Bursele din SUA au fluctuat ieri dimineaţă, în aşteptarea minutei celei mai recente reuniuni de politică monetară a băncii centrale (Fed).

- Titlurile companiei auto General Motors Co. (GM) s-au depreciat cu 1,2%, la 61,22 de dolari la ora locală 10.19, cele ale rivalei Ford Motor Co. - cu 1,3%, la 12,76 dolari.

Mari producători auto din SUA au cerut luni ajutor Guvernului, avertizând că din cauza deficitului global de semiconductori ar putea fi produse cu 1,28 milioane mai puţine vehicule anul acesta, iar producţia ar putea fi întreruptă pentru încă şase luni. Alianţa îi reprezintă pe aproape toţi marii producători auto cu fabrici în Statele Unite, inclusiv General Motors, Ford Motor, Volkswagen, Toyota Motor şi Hyundai Motor.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,002%, la 33.430,96 puncte la ora 10.19, S&P 500 - cu 0,1%, la 4.078,79.

Nasdaq

- Acţiunile companiei farmaceutice Moderna Inc. au înregistrat un plus de 0,4%, la 134,01 dolari la ora 10.21. Compania este în grafic cu respectarea numărului de vaccinuri împotriva Covid-19 promise Uniunii Europene, potrivit declaraţiilor făcute de un purtător de cuvânt al Moderna, după ce în presa germană au apărut informaţii referitoare la posibile întârzieri.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,2%, la 13.723,34 puncte la ora 10.23.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au crescut ieri, după ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a modificat în sens pozitiv estimările pentru creşterea economiei globale în 2021: +6%, faţă de 5,5% anterior.

- Acţiunile conglomeratului tehnologic nipon Toshiba Corp. au urcat cu 18,3%, la 4.530 yeni, după ce acesta a confirmat că a primit o propunere preliminară de achiziţie de la firma de private equity CVC Capital Partners.

- În acelaşi domeniu, titlurile Sharp Corp. s-au apreciat cu 1,7%, la 1.912 yeni, cele ale Fujitsu Ltd. - cu 2%, la 16.810 yeni.

- Acţiunile Nippon Yusen KK au crescut cu 3,3%, la 3.960 yeni, după ce operatorul de transport maritim şi-a modificat în sens pozitiv estimările de profit anual.

- Indicele Nikkei 225 a urcat cu 0,1%, la 29.730,79 puncte.

Seoul Stock Exchange

- Titlurile Samsung Electronics Co. au coborât cu 0,5%, la 85.600 woni, deşi compania sud-coreeană a estimat că profitul său operaţional a crescut cu 44% în primul trimestru din 2021. Cel mai mare producător mondial de smartphone-uri şi cipuri de memorie a prognozat că, în perioada ianuarie-martie 2021, a realizat un profit operaţional de 9.300 miliarde woni (8,32 miliarde dolari), iar veniturile sale au crescut cu 17%, la 65.000 miliarde woni (58 miliarde dolari).

- Indicele Kospi a urcat cu 0,3%, la 3.137,41 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile producătorului de aur Evolution Mining Ltd. s-au apreciat cu 1,9%, la 4,38 dolari australieni, cele ale rivalului Newcrest Mining Ltd. - cu 1,3%, la 25,91 dolari australieni, după ce cotaţia metalului galben a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni. În acelaşi sector, titlurile Northern Star Resources Ltd. au câştigat 4,2%, atingând 10,65 dolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 s-a apreciat cu 0,6%, la 6.928 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb