BURSELE DIN LUME Revine neîncrederea pe pieţele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 12 mai 2010

Revine neîncrederea pe pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au scăzut, ieri, investitorii temându-se că pachetul de salvare de 1.000 miliarde dolari pentru zona euro nu va rezolva problema datoriilor din regiune.

Titlurile "Banco Santander", cea mai mare bancă din Spania, au scăzut cu 5,8%, la 8,95 euro, după o creştere de peste 20% consemnată luni. Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au scăzut cu 3,3%, la 318,85 pence, iar cele ale "Allied Irish Banks" Plc - cu 7,1%, la 1,28 euro. Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au scăzut cu 3,5%, la 49,89 euro. Titlurile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă din Italia, au scăzut cu 5,4%, la 2,27 euro, iar acţiunile "UniCredit" SpA, numărul unu din ţară, cu 4%, la 1,89 euro.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, au coborât cu 3%, la 1.924,5 pence. Titlurile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au scăzut cu 4%, la 3.234 pence.

Acţiunile "Salzgitter" AG, al doilea producător siderurgic din Germania, au înregistrat un declin de 2%, la 56,85 euro. UBS AG îndeamnă la vânzarea titlurilor companiei germane.

Acţiunile E.ON AG, cel mai mare producător de utilităţi din Germania, au pierdut 1,4%, ajungând la 24,98 euro. Compania a raportat câştiguri sub aşteptările analiştilor.

Acţiunile "Deutsche Boerse" AG, operatorul Bursei de Valori din Frankfurt, au scăzut cu 1,7%, la 54,64 euro. În primul trimestru din acest an, profitul net al bursei a scăzut cu 24%, la 156,9 milioane de euro, în timp ce analiştii anticipau 164,2 milioane de euro. Acţiunile "Portugal Telecom" SGPS SA, cea mai mare companie de telefonie din Portugalia, au urcat cu 7,9%, la 7,68 euro. Societatea a respins o ofertă de preluare de la "Telefonica" SA pentru participaţia de 50% pe care o deţine la "Brasilcel", societatea mixtă ce controlează operatorul brazilian de telefonie mobilă "Vivo Participacoes" SA.

Acţiunile "Telefonica" au coborât cu 6,2%, la 15,64 euro.

Acţiunile producătorului danez de bere "Carlsberg" A/S au urcat cu 3%, la 460,30 coroane. Societatea a raportat, pentru primul trimestru, câştiguri peste aşteptări.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 4.173,20 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,3%, la 3.041,57, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,1%, la 4.419,27.

Scăderi în SUA

Acţiunile de pe pieţele americane au coborât ieri, în deschidere, şi aici revenind temerile legate de situaţia Europei.

Titlurile "Citigroup" Inc. au scăzut cu 1,9%, la 4,14 dolari. Acţiunile "Bank of America" Corp. au coborât cu 1,3%, la 17,07 dolari, titlurile "Morgan Stanley" - cu 1,6%, la 28,39 dolari.

Acţiunile "Freeport-McMoRan Copper & Gold" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, au scăzut cu 1,6%, la 71,31 dolari. Acţiunile "Exxon Mobil" Corp., cel mai mare producător de ţiţei din SUA, au coborât cu 0,4%, la 64,53 dolari.

La ora 9:36, indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,9%, la 1.149,81 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,7%, la 10.712,06, Nasdaq Composite - cu 0,9%, la 2.352,36.

Asia, în declin

Acţiunile de pe pieţele din Asia au scăzut ieri, în principal cele de pe segmentul materiilor prime şi cel bancar, în baza speculaţiilor potrivit cărora China va lua măsuri pentru reducerea inflaţiei.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare societate minieră din lume, au scăzut cu 2,2%, la 38,13 dolari australieni, ca urmare a declinului preţului cuprului.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră la nivel mondial, au scăzut cu 2,5%, la 67,10 dolari australieni.

Titlurile "China Shenhua Energy" Co., divizie a celui mai mare producător de cărbune din China, au scăzut cu 4,2% pe piaţa din Hong Kong, la 31 de dolari HK. Titlurile "Angang Steel" Co., cel mai mare producător chinez de oţel listat la Hong Kong, au coborât cu 4,9%, la 10,80 dolari HK. Acţiunile "Mitsubishi" Corp., casă niponă de comerţ care derulează tranzacţii cu materii prime, au pierdut 2,5%, afişând un curs de 2.075 yeni.

Acţiunile "Mizuho Financial Group "Inc., banca asiatică cu cele mai mari pierderi din criza financiară, au scăzut cu 4,7%, la 163 yeni. Potrivit unor surse citate de presa internaţională, banca plănuieşte să vândă acţiuni de circa 1.000 de miliarde de yeni (11miliarde dolari).

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au scăzut cu 1,7%, la 460 de yeni. Acţiunile "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc. au scăzut cu 3,6%, la 2.815 yeni, după ce Nikkei English News a informat că banca va dubla limita privind numărul de acţiuni pe care le poate emite.

Titlurile "Hang Lung Properties" Ltd., al patrulea dezvoltator imobiliar din Hong Kong, care obţine aproape 10% din vânzări în China, au coborât cu 3,8%, la 26,85 dolari HK. Acţiunile "Guangzhou R&F Properties" Co. au consemnat un declin de 3,9%, la 9,56 dolari HK.

Indicele S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney a scăzut cu 1,1%, la 4.548 puncte, Nikkei 225 al Bursei din Tokyo - tot cu 1,1%, la 10.411,10, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,4%, la 20.146,51.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb