Bursele europene au scăzut ieri, după ce companii precum "Danone" şi "LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton" SA au raportat vânzări sub aşteptările analiştilor.
Acţiunile "Danone", cel mai mare producător mondial de iaurt, s-au depreciat cu 3,8%, la 51,04 euro, iar cele ale producătorului francez de articole de lux LVMH - cu 5,8%, la 136,5 euro. Tot în sectorul de lux, titlurile "Burberry Group" Plc din Marea Britanie au pierdut 1,1%, ajungând la 1.448 pence.
Acţiunile companiei petroliere maghiare MOL Nyrt. au scăzut cu 2,9%, la 14.820 forinţi. Declinul a fost şi mai mare în cursul zilei şi a venit după ce presa a informat că Fondul suveran de investiţii al Norvegiei ar putea să-şi vândă participaţia deţinută la MOL (1,64%).
Titlurile "Volkswagen" AG, cel mai mare producător auto din Europa, au urcat cu 1,2%, la 170 de euro. Potrivit ACEA, vânzările de autoturisme noi din Europa au crescut cu 5,5% în septembrie, la 1,19 milioane de vehicule.
La ora 16.50 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 6.535,23 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 4.227,20.
În SUA, acţiunile au crescut ieri, în deschidere, în aşteptarea unei înţelegeri a parlamentarilor, care să evite default-ul SUA.
Titlurile "JPMorgan Chase & Co.", cea mai mare bancă din SUA, au urcat cu 1,5%, la 53,1 dolari. Conform unor surse citate de presa străină, banca a acceptat să plătească o amendă de 100 de milioane de dolari şi a admis că episodul "Balenda de la Londra" a avut un efect manipulatoriu pe pieţele derivatelor, conform unei înţelegeri la care ar fi ajuns cu autorităţile SUA.
Acţiunile producătorului de băuturi răcoritoare "PepsiCo" Inc. s-au apreciat cu 1,4%, la 81,74 dolari, în baza rezultatelor financiare pe care le-a anunţat compania.
La ora 09.52, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,6%, la 1.708,41 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 15.288,93.
În Asia, cele mai multe acţiuni au scăzut, pe fondul reluării discuţiilor din Senatul SUA în privinţa evitării default-ului.
Titlurile "Techtronic Industries" Co., producător de scule electrice, care obţine circa 73% din vânzări în America de Nord, au coborât cu 3% pe piaţa din Hong Kong, la 19,94 dolari HK.
Acţiunile grupului nipon de telecomunicaţii "SoftBank" Corp. au crescut cu 2,2%, la 7.400 yeni. Compania plăteşte 150 miliarde yeni (1,53 miliarde dolari) pentru 51% din producătorul finlandez de jocuri "Supercell".
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,5%, la 23.228,33 puncte, Nikkei 225 al celei din Tokyo a urcat cu 0,2%, la 14.467,14.