Bursele din Europa au scăzut ieri, pentru a treia oară în ultimele patru zile, ca urmare a evoluţiilor negative ale pieţelor din China.
Titlurile companiei miniere "Anglo American" Plc s-au depreciat cu 10,2%, la 242,90 pence, iar cele ale "Glencore" Plc - cu 6,6%, la 80,21 pence.
Acţiunile "ArcelorMittal", cel mai mare grup siderurgic din lume, au coborât cu 6,8%, la 3,44 euro, iar cele ale "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare companie de profil din Germania, cu 3%, la 16,75 euro.
Titlurile constructorului auto german "Volkswagen" AG au pierdut 4,7%, ajungând la 123,80 euro. Compania estimează că va trebui să răscumpere aproximativ 115.000 de autovehicule vândute pe piaţa din SUA, ca urmare a scandalului emisiilor în care este implicată, anunţă Süddeutsche Zeitung.
Acţiunile băncii britanice "Standard Chartered" Plc au înregistrat un declin de 2,6%, la 502,40 pence. "Standard Chartered" şi "DBS Group Holdings" Ltd. din Singapore se numără printre instituţiile de credit cărora banca centrală din China le-a interzis, săptămâna trecută, să mai realizeze anumite tranzacţii valutare, spun surse apropiate situaţiei.
Titlurile "Lloyds Banking Group" Plc, cel mai mare creditor ipotecar britanic, au scăzut cu 2,4%, la 69,32 pence. Autoritatea de Conduită Financiară din Marea Britanie a lansat o anchetă preliminară la "Lloyds", în condiţiile în care există suspiciuni că un trader al băncii a încercat să manipuleze piaţa bondurilor guvernamentale, conform unor surse apropiate situaţiei.
Acţiunile companiei alimentare elveţiene "Nestlé" SA au coborât cu 2,1%, la 71,50 franci. Indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial, măsurat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a scăzut cu 19% în 2015.
Titlurile "Dialog Semiconductor" Plc s-au depreciat cu 5,4%, la 27,15 euro, după ce o sursă a declarat că "Microchip Technology" Inc. reanalizează afacerea cu "Atmel" Corp. ("Atmel" a decis, în septembrie, să preia "Dialog").
Acţiunile producătorului danez de bijuterii "Pandora" A/S au urcat cu 3%, la 886,50 coroane, după ce acesta a raportat creşterea cu 40% a vânzărilor sale anuale.
La ora 17.02 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 2,1%, la 5.948,58 puncte, OMX Stockholm 30 al celei din Stockholm - cu 2,2%, la 1.357,24, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,4%, la 9.972,52.
• SUA, pe curs negativ
Scăderea din China a adus un curs negativ şi în Statele Unite, ieri, în deschidere.
Titlurile "Freeport-McMoRan" Inc., cel mai mare producător mondial de cupru, s-au depreciat cu 3,1%, la 5,98 dolari, iar cele ale companiei siderurgice "United States Steel" Corp. - cu 3%, la 7,69 dolari.
Acţiunile gigantului electronic "Apple" Inc. au coborât cu 1,5%, la 99,16 dolari. Pachetul salarial de care a beneficiat directorul general al "Apple", Tim Cook, în 2015, a crescut cu 11,5%, la 10,3 milioane de dolari, în condiţiile în care vânzările grupului american au crescut cu 28% anul trecut, iar profitul - cu 35%.
La ora 10.06, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 1,3%, la 1.965,18 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,4%, la 16.669,97, Nasdaq Composite - cu 2,1%, la 4.736,72.
• Asia resimte situaţia din China
În Asia, acţiunile au scăzut ieri, pe fondul declinului puternic din China, unde au fost oprite tranzacţiile pentru a doua zi în această săptămână.
Titlurile "Hoya" Corp., producător nipon de componente electronice, pentru care China este o piaţă majoră de desfacere, au pierdut 5,4%, ajungând la 4.649 yeni.
Acţiunile producătorului japonez de jocuri pentru dispozitive mobile "Nexon" Co., care obţine peste o treime din vânzări în China, au consemnat un declin de 4%, la 1.843 yeni.
Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea mare producător de ţiţei din Australia, au scăzut cu 5,1%, la 26,94 dolari australieni, iar cele ale rivalului mai mic "Santos" Ltd. - cu 7,4%, la 3,25 dolari australieni, după ce cotaţia ţiţeiului a coborât puternic. În acelaşi sector, titlurile "Cnooc" Ltd. din China s-au depreciat cu 5,9% pe piaţa din Hong Kong, la 7,55 dolari HK, iar cele ale companiei nipone de profil "Inpex" Corp. - cu 5,2%, la 1.116 yeni (cel mai redus preţ de închidere din ultimele trei luni).
Acţiunile "Sony" Corp., producător nipon de electronice, au înregistrat un minus de 3,5%, la 2.796,5 yeni, pe fondul temerilor că societatea ar putea avea nevoie de o majorare de capital pentru potenţiale afaceri. Conform Nikkei, "Sony" ar putea fi interesată de achiziţia diviziei de sisteme medicale aparţinând "Toshiba" Corp. Totodată, agenţia Kyodo informează că "Sony" ar putea cumpăra o participaţie la producătorul de cipuri "Renesas Electronic" Corp.
Titlurile "Daito Trust Construction" Co. au crescut cu 2,4%, la 14.375 yeni, după anunţul potrivit căruia comenzile societăţii de construcţii au sporit cu 6,3% în decembrie.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 2,3%, la 17.767,34, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 3,1%, la 20.333,34, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 2,2%, la 5.010,34.